REBU va salubriza şi deszăpezi toate străzile din Sectorul 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de salubrizare REBU va avea în atribuţie curăţenia stradală şi deszăpezirea tuturor străzilor din sectorul 4 al Capitalei. Consilierii locali au aprobat, ieri, proiectul de hotărâre privind stabilirea procedurii de atribuire a contractului „Act adiţional de prestări servicii de salubrizare şi deszăpezire pentru cele 261 artere”.

La o şedinţă de îndată, Consiliul Local a votat încheierea unui act adiţional la contractul de salubrizare existent între municipalitate şi societatea REBU, după ce a expirat la 31 octombrie contractul avut cu ADPP4 pentru 261 de străzi.

Consilierii l-au împuternicit astfel pe primarul Cristian Popescu-Piedone în vederea atribuirii contractului de prestări servicii la nivelul acestor străzi, până la organizarea licitaţiei de către Primăria Capitalei, instituţie abilitată în acest sens. În sectorul 4 sunt 562 de străzi, iar până acum ADPP4 răspundea de salubrizarea şi deszăpezirea a 261 de artere.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite