Stiri din Bucuresti

Protestatari, potoliţi în birouri

16 martie 2010, 19:16 |  Autor: Aura Clara Marinescu, Miruna Olteanu | 

Cuvinte cheie: bucureşti, protestatari, grevă, miting, birouri,

Astăzi, la negocieri

Astăzi, la negocieri

 

Şefii din Ministerul Transporturilor au reuşit astăzi o victorie şi jumătate în războiul cu sindicaliştii: transportatorii au renunţat la miting, iar Metrorexul cedează uşor-uşor. Mâine mai urmează o rundă de negocieri la Metrorex, dar surse din interiorul instituţiei susţin că se va anula greva generală.

Bucureştiul a fost parţial salvat de la ambuteiaje fără precedent, astăzi, după semnarea unui protocol care-i obligă pe şoferi să suspende mitingul anunţat în centrul Capitalei. Prin acest protocol încheiat la Guvern, transportatorii cer ca, în termen de o săptămână, să fie adoptată ordonanţa de urgenţă pentru combaterea pirateriei în transportul rutier de călători.

Autobuze, microbuze, autocare şi taximetre din toată ţara ar fi blocat mâine şi joi zona dintre Piaţa Victoriei şi Piaţa Presei Libere. „Dacă protocolul nu se va încheia, noi nu vom renunţa la protest. Concret, vrem în protocol legea unică a transporturilor şi un ordin de ministru sau o ordonanţă de urgenţă care să amendeze pirateria“, a afirmat Vasile Ştefănescu, preşedintele confederaţiei.

„Bazaţi-vă pe noi!“

Directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat astăzi, pentru “Adevărul”, că discuţiile purtate cu sindicaliştii au fost constructive, astfel încât decizia angajaţilor de a opri metroul să fie cel puţin amânată. “Bazaţi-vă pe noi! Mâine mai avem o rundă de negocieri, însă am convenit deja că trebuie să ne încadrăm în fondul de salariu stabilit în buget”, a spus Udrişte.

De asemenea, preşedintele Sindicatelor Libere de la Metrou, Ion Rădoi, a precizat azi, pentru “Adevărul”, că mâine va ajunge la o înţelegere cu Metrorex şi nu la o controversă. “Nu putem să o dăm ca rezolvată, dar suntem de acord să mai negociem plecând de la faptul că acceptăm fondul de salariu”, a explicat Rădoi.

Surse din cadrul instituţiei spun că decizia luată neoficial în urma negocierilor de aproape şapte ore este de a anula greva la metrou. Protestul ar fi afectat peste 600.000 de călători care circulă zilnic cu metroul.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole