Bucureşti: Primarii Capitalei, note între 3 şi 8 pentru lupta cu zăpada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sectorul 5 a primit cele mai mici note de la şoferii care au înfruntat ninsoarea, iar sectorul 3, pe cele mai mari. Premiantul în lupta cu zăpada a ieşit, potrivit şoferilor, primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, care are un contract de salubrizare cu firma omului de afaceri Silviu Prigoană, Rosal.

După trei zile de luptă cu şoselele înzăpezite şi trotuarele îngheţate, primăriile de sector au reuşit abia azi să cureţe cât de cât drumurile Capitalei. După ziua de coşmar de marţi, ieri s-a putut circula mai bine pe străzi, poate şi pentru că bucureştenii s-au înghesuit la metrou şi la autobuz. Şoferii au făcut cozi la vulcanizări schimbându-şi anelopele de vară cu cele de iarnă, iar pietonii au umplut sălile de urgenţă ale spitalelor. Marţi şi miercuri, 45 de bucureşteni, dublu faţă de o zi obişnuită, s-au prezentat la secţia de ortopedie a Spitalului de Urgenţă.



„Ne-am descurcat mai slab dar am economisit nişte fonduri”

Astăzi, şoferii de pe mijloacele de transport în comun au dat note traficului bucureştean, în funcţie de modul în care s-a circulat pe ninsoare.
Dintre cele şase sectoare ale Capitalei, cel al lui Negoiţă a ieşit pe primul loc, iar sectorul lui Marian Vanghelie a fost cel mai criticat. „În prima zi când a nins a fost dezastru. Niciodată autorităţile nu sunt pregătite, deşi era normal să ningă“, a spus Mircea Atanasoaie, şofer pe linia 385, care circulă prin sectoarele 3, 5 şi 6. După părerea şoferilor RATB, sectoarele 3 şi 4 au fost cele în care s-a circulat cât de cât mai bine. „De asemenea, în sectorul 1 am văzut că au dat cu ceva pe jos să se dezgheţe. În pasajul Mărăşeşti am avut probleme pentru că era polei“, a spus Florin Ion, şofer pe linia 381, care circulă prin sectoarele 1, 4. El a adăugat că sectorul 5 a fost „cel mai nenorocit“.
Autorităţile locale din sectorul lui Vanghelie îşi recunosc înfrângerea. „Noi nu am avut bani să cheltuim ca celelalte sectoare. Am plătit doar motorina şi nisipul şi am lucrat cu angajaţii ADP-ului“, ne-a declarat Bogdan Pavel, viceprimarul sectorului 5. În acest fel, susţin reprezentanţii de sector, s-au cheltuit sume de 20 de ori mai mici decât în celelalte sectoare.

Notele acordate primăriilor din sectoare

Sectorul 1
Firma de deszăpezire: Romprest
Număr de utilaje: 66
Nota şoferilor: 6
Ce-a făcut primarul:
Primele ore de ninsoare l-au prins nervos pe Andrei Chiliman. Acesta era supărat pe şoferii care nu şi-au echipat maşinile cu anvelope de iarnă, cât şi pe intervenţia firmei de deszăpezire. Per total, însă, a calificat eforturile de înlăturare a zăpezii drept „bune“. A fost prezent atât pe teren, inclusiv noaptea, cât şi la şedinţele Comandamentului de iarnă. 






Sectorul 2
Firma de deszăpezire: Supercom, au acţionat 92 de utilaje
Nota şoferilor: 6, acordată de Ionel Moşteanu, şofer pe linia 133
Ce-a făcut primarul:
Neculai Onţanu a acordat nota maximă, pentru modul în care s-a realizat deszăpezirea din sectorul 2. Reprezentanţii primăriei ne-au spus că primarul s-a asigurat la faţa locului că sunt toate cantităţile necesare de material antiderapant pentru intervenţia în caz de producere a poleiului, a pus la dispoziţia Comandamentului de deszăpezire condus de primarul general întreaga structură de utilaje, material şi forţă de muncă necesare intervenţiei în Programul de deszăpezire şi s-a asigurat că firma Supercom are toate utilajele asigurate şi forţa de muncă necesară pentru intervenţia în caz de ninsoare.





Sectorul 3
Firma de deszăpezire: Rosal
Număr de utilaje: 37

Nota şoferilor: 8
Ce-a făcut primarul: Greu de crezut că gândurile edilului-şef al sectorului 3, Liviu Negoiţă, au stat la deszăpezire în ultimele zile, în condiţiile în care a fost implicat activ în procesul de guvernare, miercuri depunându-şi mandatul de premier. 






Sectorul 4
Firma de deszăpezir
e: REBU
Număr de utilaje: 30
Nota şoferilor: 7
Ce-a făcut primarul:
Cristian Popescu-Piedone se consideră nici corigent, nici premiant la capitolul deszăpezire, astfel încât îşi acordă nota 7,5. Reprezentanţii Primăriei sectorului 4 susţin că edilul a ieşit chiar şi pe timpul nopţii pe teren pentru a supraveghea deszăpezirea.






Sectorul 5
Firma de deszăpezire: Lucrătorii ADP
Număr de utilaje: 26
Nota şoferilor: 3
Ce-a făcut primarul:
Deşi disputele politice par să-i fi ocupat tot timpul, reprezentanţii Primăriei sectorului 5 susţin că Marian Vanghelie s-a implicat activ în acţiunile de deszăpezire. În ciuda părerii şoferilor, se laudă că s-a reuşit degajarea nămeţilor de pe 70% din străzi, cu costuri mai mici decât în celelalte sectoare. 






Sectorul 6
Firma de deszăpezire: Urban
Număr de utilaje: 92
Nota şoferilor: 6
Ce-a făcut primarul:
Cristian Poteraş a ţinut să precizeze că interesul pentru procesul de deszăpezire l-a ţinut în tensiune non-stop, în noaptea de marţi spre miercuri petrecând ore bune pe teren, în inspecţii. Pentru rezultatele obţinute pe bulevardele şi străduţele din sector şi-a acordat nota 7.

image
Andrei Chiliman
Neculai Onţanu
Liviu Negoiţă
Cristian Popescu Piedone
image
image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite