Portretul-vedetă al lui Ţepeş, expus în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai cunoscut portret al lui Vlad Ţepeş, păstrat de peste 400 de ani la Palatul Ambras din Austria, este prezentat pentru prima dată, în original, publicului român

Expoziţia „Dracula-voievod şi vampir”, care va fi vernisată în această seară, la ora 18.00,  a fost adusă la Bucureşti, din Austria, de la Castelul Ambras din Innsbruck.

Organizată de Kunsthistorisches Museum din Viena, în vara anului anul 2008, cu prilejul împlinirii a 111 ani de la publicarea romanului „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker, expoziţia prezintă modul în care a luat naştere mitul lui Dracula şi motivele perpetuării sale până în ziua de astăzi.

image

Între mit şi realitate

Încă de la intarea în expoziţie, vizitatorii pot admira, armura unui cavaler călare, în mărime naturală, pe peretele opus intrării, celebrul portret al lui Vlad Ţepeş, vedeta expoziţiei, îi întâmpină cu privirea sa inconfundabilă.

În expoziţie mai sunt şi alte portrete ale voievodului, alături de ale altor personalităţi istorice din epocă. Deosebit, prin frumuseţea personajului, este şi portretul fiicei Sultanului Soliman Magnificul, prinţesa Camelia.

image

Întraga expoziţie îşi propune să explice publicului cum a apărut mitul vampirilor, într-o epocă bântuită de războaie şi cum, datorită cruzimei lui Ţepeş, care prefera să-şi tragă duşmanii în ţeapă, ca şi numelui ordinului cavalersc „Dracul” (Dragonul), moştenit de la tatăl său, Bram Stoker a inventat povestea voievodului vampir, devenită „mitul lui Dracula”.

Preţul unui bilet costă 8 lei, iar amatorii de senzaţii tari care vor vizita această expoziţie vor putea urmări şi filmul „Nosferatu-Simfonia groazei”, ce rulează non-stop în cadrul evenimentului.



 Vlad Ţepeş, un domnitor de legendă
Vlad Ţepeş (1431-1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476.

image

Era recunoscut pentru ambiţia de a impune cinstea şi ordinea.

Porecla Ţepeş i s-a atribuit de pe urma execuţiilor frecvente prin tragere în ţeapă pe care le ordona.

Acest nume e menţionat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 şi s-a păstrat în istoria românilor.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite