Poliţistul-complice cu asasinii, lăsat liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul de la Secţia 13 l-a ajutat pe autorul unei crime să-şi ascundă fapta. Mihai Claudiu (40 de ani), apropiat al clanului „Mocanu“, care a ucis un tânăr din bătaie, a scăpat din arest deoarece nu este considerat un pericol social.

Agentul Mihai Claudiu va fi judecat în stare de libertate întrucât „nu există temerea că ar putea să săvârşească şi alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevarului“. Decizia a fost luată de un complet de trei judecători de la Curtea de Apel Bucureşti.
Poliţistul a fost trimis în judecată, în ianuarie 2010, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunile de nedenunţarea unui omor, favorizarea infractorului şi mărturie mincinoasă, în dosarul uciderii lui Florian Dohotaru, zis „Rocky“. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, pentru omor deosebit de grav şi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, Ovidiu Mocanu, Cristian Niţă, zis „Capone“, şi Ionuţ Baicea, zis „Ţiganu“, în prezent arestaţi.
 
Criminalul, identificat după o ţigară
Criminaliştii din Parchetul Capitalei au găsit, în martie 2009,  pe un câmp de la marginea Bucureştiului, cadavrul lui „Rocky“ şi un chiştoc de ţigară Kent, cu filtru alb. Tânărul, găsit fără suflare, avea numeroase leziuni traumatice şi prezenta urme de lovire de pumni, cu picioare şi cu obiecte contondente.
După audierea mai multor martori şi a celor care au vorbit la telefon cu victima, procurorii i-au identificat pe agresori: Mocanu, „Capone“ şi „Ţiganu“. După analiza ADN a mucului de ţigară a reieşit că profilul genetic recoltat de pe el este identic cu cel al lui „Ţiganu“. Interceptările telefonice şi declaraţiile celor implicaţi i-au dat de gol pe cei trei ca fiind principalii suspecţi în cazul uciderii lui „Rocky“.

Florian Dohotaru a  fost luat de acasă cu forţa, transportat cu un Volkswagen Golf 3, a fost bătut crunt şi, ulterior, a fost abandonat pe un câmp, deoarece nu şi-ar fi achitat la timp, faţă de criminali, o datorie de 100 de lei.

Parteneri de afaceri
Procurorii susţin că poliţistul Claudiu Mihai a aflat de la Mocanu, cu care era bun prieten, despre crima săvârşită, şi că, în prima parte a lunii aprilie 2009, le-a dat sfaturi celor trei, în sensul în care dacă vor fi chemaţi la Parchet să nu declare nimic. Din anchetă a mai reieşit că poliţistul şi Mocanu erau parteneri de afaceri.

Cei doi achiziţionau autoturisme second-hand, le reparau şi le vindeau. Claudiu Mihai şi-a ajutat prietenul să scape de Volkswagenul Golf 3, care avea pete de sânge provenite de la transportul lui „Rocky“ în portbagaj. Tractarea autoturismului a fost efectuată cu BMW-ul soţiei poliţistului. Ofiţerul s-a ocupat personal şi de dezmembrarea maşinii, iar o parte dintre piese le-a înstrăinat, iar restul le-a montat pe un Volkswagen Golf 2. 

Din martor, inculpat
Iniţial, Claudiu Mihai a  fost audiat în calitate de martor. El a negat că ar şti ceva despre crimă şi despre maşina lui Mocanu. Discuţiile telefonice cu prietenul său, interceptate după audiere, l-au dat însă de gol, după ce prietenul său i-a mărturisit că „l-a mierlit pe unu“.

Discuţie ofiţer - presupus autor al crimei
Poliţistul Mihai Claudiu a luat legătura cu Ovidiu Mocanu, cei doi punându-se de acord să „afişeze“ o mină indiferentă în faţa anchetatorilor care soluţionau dosarul privind moartea violentă a lui „Rocky“.
Ovidiu Mocanu: Ce ai făcut acolo?
Mihai Claudiu: Indiferenţă. E bine, e bine.
O.M.: Da?
M.C.: Mâine mă duc din nou la Capitală, mă!
O.M.: Minunat!
M.C.: Da, am scris pentru tine!
O.M.: Da?
M.C.: O poezie.
O.M.: Că m-am plictisit.
M.C.: Aha, şi eu. Du-te, spune-le dracu' că n-ai făcut nimic.
O.M.: Baremi dacă făceam ceva după atâta tevatură.
M.C.: Bă, tevatură se face, că na, e vorba de o chestie serioasă. Dacă n-ai martor, băi, şi alibiuri, ce să-ţi fac eu?

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite