Poliţia Comunitară, în cătuşe privind angajările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi au nevoie de efective suplimentare şi ar putea asigura finanţarea pentru acestea, poliţiştii comunitari sunt obligaţi să îşi facă munca decimaţi din cauza ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 34/2009, care blochează posturile din administraţia publică până la sfârşitul acestui an.

În oraşul Voluntari, de exemplu, directorul executiv al Serviciului Public Poliţia Comunitară, Dan Răşică, spune că are nevoie de mai multe posturi pentru a putea răspunde cererilor de asigurare a pazei venite din partea reprezentanţilor unor firme sau a proprietarilor de case.

„S-au înmulţit furturile şi din case şi din automobile, iar oamenii au încredere în autoritatea statului şi vor să le asigurăm paza. Am nevoie de mai mulţi poliţişti pe care i-aş plăti pe baza contractelor încheiate cu proprietarii şi nu aş cere niciun leu de la stat“, spune Răşică.

În acest timp, reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici se justifică spunând că ei doar „aplică legea“. Directorul Poliţiei Comunitare Voluntari consideră că legea ar trebui să dea posibilitatea consiliilor locale ca, acolo unde este posibil, autorităţile sa-şi asigure singure sursele de finanţare. „Strategia Poliţiei Comunitare o face primarul, potrivit descentralizării ar trebui să fim lăsaţi să ne asigurăm singuri cheltuielile suplimentare“, se plânge Răşică.

Un poliţist la o mie de locuitori

Dincolo de blocarea posturilor care este deja în vigoare, Guvernul pregăteşte o ordonanţă prin care este prevăzut ca un poliţist comunitar să asigure liniştea la o mie de locuitori.

Pentru oraşul Voluntari, acest lucru ar fi imposibil, potrivit lui Răşică. „În scripte noi avem 32.000 de locuitori, însă în mod real sunt între 80.000 şi 100.0000 de locuitori. În acest moment, deşi suntem insuficienţi, reuşim să asigurăm bunul mers al lucrurilor în condiţii normale. Dacă însă se aplică zvonul potrivit căruia, una dintre metodele de reducere a cheltuielilor bugetare este reducerea cu 40% a funcţionarilor, din 120 de oameni rămân cu 60, 70“, concluzionează şeful poliţiştilor comunitari din Voluntari.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite