Stiri din Bucuresti

Pe două roţi, la patru ace

29 aprilie 2010, 13:37 |  Autor: Oana Balan | 

Cuvinte cheie: bucuresti, biciclete, business,

Aproape 100 de bucureşteni au mers la patru ace pe biccletă

bucuresti

Aproape 100 de bucureşteni au mers la patru ace pe biccletă

 

Bucureştenii ar prefera să meargă la serviciu pe bicicletă, dar se plâng că nu există destule locuri amenajate care să le permită să-şi parcurgă drumul în siguranţă.

În hăţişul infernal al traficului din centrul Capitalei, unde îşi au sediul majoritatea firmelor mari, cu sute de angajaţi, bicicleta este o alternativă la îndemână. Aproximativ o sută de bucureşteni la costum au răspuns prezent azi-dimineaţă la apelul lansat de organizaţia Junior Chamber International şi de Asociaţia „Bate Şaua să priceapă iapa“ şi au pornit pe biciclete din faţa Muzeului de Geologie, pe Bulevardul Aviatorilor, spre Parcul Herăstrău.

Cu servieta sau poşeta agăţate de ghidon, bicicliştii au pornit în coloană spre Herăstrău aproape de ora 9.30.

Organizatorii proiectului „Business pe bicicletă“ au pus la dispoziţia amatorilor 60 de biciclete oferite de Green Revolution, Cicloteque şi Electra. „În multe oraşe din Europa, bicicleta este mai populară decât maşina, de aceea vrem să facem din acest eveniment un obicei, să ne întâlnim la intervale de timp regulate, să ne luam micul dejun şi apoi să plecăm cu toţii la serviciu“, a declarat Tudor Maxim, unul dintre organizatorii întâlnirii.

Cu tocuri, la pedale

Corporatişti cu cămaşa scrobită, funcţionari în bancă sau pur şi simplu iubitori ai mersului pe două roţi au aderat la ideea de a reununţa la maşini pentru parcurgerea drumului spre birou. „Aş vrea să merg cu bicicleta mai des, dar din păcate zona Kiseleff – Aviatorilor este singura amenajată cum trebuie. În trafic este riscant să te bagi“, a spus Marius Ghenea, participant.

Fusta şi tocurile nu le-au împiedicat pe doamne să ia bicicleta de coarne şi să-i înfrunte pe şoferi în trafic. „În drum spre Piaţa Victoriei am auzit câteva claxoane, dar m-am descurcat. Este o idee bună, dar mă gândesc că şoferii nu sunt prea toleranţi nici cu bicicliştii, nici cu motocicliştii“, a spus Rodica Duţă, o bucureşteancă în vârstă de 40 de ani, funcţionară într-o bancă. La finalul traseului, participanţii şi-au tras sufletul şi au luat micul dejun la o terasă din Herăstrău, apoi şi-au prins pantalonii cu ace, şi-au aranjat fustele pe ghidon şi s-au îndreptat spre serviciu.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole