Pacienţii români vor putea pleca în străinătate la tratament începând cu 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarii au stabilit ca pacienţii europeni să aibă acces la asistenţă medicală în afara graniţelor. Noua directivă nu va avea criteriu de vârstă iar statul va fi obligat să suporte toate cheltuielile.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS) spune că “această directivă se va aplica începând din anul 2014 şi că se adresează în special pacienţilor cu afecţiuni grave sau cu boli rare”.

Pacienţii vor putea să-şi alege singuri locul de tratament şi ţara sa de provenienţă va suporta toate cheltuielile şi se va ocupa de toate detaliile financiare. Şi în prezent există posibilitatea ca un pacient în stare gravă să fie transferat la o clinică sau la un spital din străinătate cu suport financiar de la statul român, prin intermediul formularului E112. Este vorba despre un program disponibil la Casele de Asigurări de Sănătate din fiecare judeţ şi la care au acces toţi asiguraţii cu condiţia ca tratamentul lor să nu se poată face în ţară.


Până acum aveau prioritate tinerii şi copiii

Diferenţa între cele două programe constă în faptul că în cazul unui pacient care pleacă la tratament prin intermediul formularului E112 statul decontează 70% din costuri în timp ce noua directivă europeană prevede ca toate cheltuielile să fie decontate de stat.

O altă diferenţă este eliminarea criteriului de vârstă la selecţia cererilor de tratament în străinătate. Pentru că de multe ori cererea depăşea bugetul destinat celor care vor să plece la tratament prin intermediul E112, pacienţii între 0 şi 26 de ani aveau prioritate. Reprezentanţii MS mai spun că deocamdată nu au fost stabilite toate detaliile aplicării acestei directive dar că accesarea programului va fi asemănătoare modului în care este accesat formularul E112, respectiv pacientul se va adresa Casei de Asigurări de Sănătate din judeţul său.  







București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite