Update: Operaţia lui Nicolae Văcăroiu a durat 7 ore / Inima pacientului a fost oprită 20 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, este operat pe cord deschis, în acest moment, la spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. El a fost anesteziat în jurul orei 10.00 şi urmează să intre în operaţie.

UPDATE 18.00: Inima pacientului a fost oprită timp de 20 de minute şi circulaţia corporala a fost întreruptă o oră", a declarat medicul chirurg care l-a operat pe Văcăroiu. În total, preşedintele Curţii de Conturi a stat 7 ore în operaţie şi va externat în 10-20 de zile, în funcţie de cum va merge recuperarea.

"Operaţia a decurs normal, fără probleme deosebite, iar inima este revascularizată", a declarat medicul.

UPDATE 17.20: Operaţia pe cord deschis la care a fost supus preşedintele Curţii de Conturi s-a încheiat în urmă cu doar câteva minute.Surse medicale din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca au declarat că starea lui Nicolae Văcăroiu este bună şi că acesta va fi transferat la secţia de Terapie Intensivă. Văcăroiu a stat circa şapte ore pe masa de operaţie

Văcăroiu, operat

Nicolae Văcăroiu va sta între cinci şi opt ore în sala de operaţie. "O operaţie pe cord deschis durează de obicei foarte mult. Noi sperăm ca intervenţia să se desfăşoare bine dar trebuie să ne gândim şi la riscuri. Într-o astfel de operaţie se poate întâmpla orice", a declarat pentru Adevărul de Seară medicul Şerban Brădişteanu, cel care îl va opera pe cunoscutul om politic. Medicul a adăugat că Nicolae Văcăroiu nu a dorit să facă publice problemele medicale pe care le-a avut în ultimul timp. "După ce va ieţi din operaţie, vom reuşi să ştim cu aproximaţie ce evoluţie va avea pacientul", a mai spus medicul Şerban Brădişteanu.

Acesta este internat de câteva zile în spital şi va fi operat pentru a i se monta câteva bypass-uri aortocoronariene. Nicolae Văcăroiu a fost internat din cauza unei boli coronariene, iar doctorii au decis că acesta trebuie operat pe cord deschis.

Boala de care suferă Nicolae Văcăroiu are la bază arteroscleroza

"Boala Coronariană este incapacitatea arterelor coronare de a furniza aportul de sânge oxigenat corespunzător necesităţilor inimii", se arată pe site-ul specializat în informaii medicale, "Informaţia Medicală". 

Cauze - Originea cea mai obişnuită a unei insuficienţe coronariene este dezvoltarea unei ateroscleroze. În acest caz, arterele coronare sunt astupate de plăci formate dintr-o depunere grăsoasă bogată în colesterol, ateromul. Un trombus (cheag sangvin), format în contact cu suprafaţa rugoasă a acestor plăci, poate în continuare să agraveze îngustarea coronariană până la ocluzia coronariană.

Cauzele ateromului sunt numeroase şi legate între ele. Principalii factori de risc de ateroscleroză sunt predispoziţiile genetice, bolile ca diabetul zaharat, hipertensiunea arterială sau un mod de viaţă caracterizat prin tabagism, lipsa de mişcare fizică, excesul de greutate, în sfarşit o alimentaţie bogată în produse lactate şi în grăsimi animale, care provoacă o creştere excesivă a nivelului de colesterol în sânge.

Influenţa personalităţii, a comportamentului şi a stresului este controversată încă. Unii medici cred că infarctul miocardic este mai frecvent la subiecţii având o personalitate de "tip A" (întotdeauna grăbiţi, ei urmăresc în permanenţă ora, suportă greu întârzierile şi îi întrerup pe alţii în mijlocul propoziţiei), activi şi întreprinzători. Se ştie, în plus, că infarctul survine mai frecvent la subiecţii deprimaţi după moartea unei rude apropiate sau după pierderea locului de muncă, de exemplu.

Alte mecanisme reduc aportul in oxigen la inimă: o atingere a vaselor mici (microangiopatie) coronare ca în diabet, o îngroşare a pereţilor cardiaci, o scădere a oxigenului conţinut în sânge sau o incapacitate a muşchiului cardiac de a extrage acest oxigen, de exemplu. 

Frecvenţa bolilor coronariene

În ţările industrializate, insuficienţa coronariană este o coronaropatie (afecţiune a arterelor coronare) extrem de răspândită. În Franţa - de exemplu - ea reprezintă prima cauză de deces. Un mare număr dintre ele apar brusc la bărbaţi şi femei de vârsta medie, de altfel într-o stare bună de sănătate, însă majoritatea lor se referă la subiecţi de vârste mai mari de 65 de ani.

Nicolae Văcăroiu, în vârstă de 66 ani, a fost prim ministru al României între 1992 şi 1996. După anul 2000, a fost preşedinte al Senatului României, iar de anul trecut, Nicolae Văcăroiu este preşedinte al Curţii de Conturi. De asemenea, Văcăroiu a fost preşedinte interimar al României, în perioada 20 aprilie - 23 mai 2007, pe perioada cât şeful ales al statului, Traian Băsescu, a fost suspendat din funcţie, de către Parlament.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite