Bucureşti: Muzeul Aviaţiei, pe cale să devină ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local al Sectorului 2 a decis, prin Hotărârea nr.44 emisă anul acesta, la 18 martie, să ridice un cartier ANL în locul Muzeului Aviaţiei

Într-un articol din revista “Foişorul de Foc”, numărul 30 din luna aprilie 2010, editată de Primăria Sectorului 2, se precizează că administraţia publică a solicitat transmiterea în proprietatea publică a Sectorului 2 şi administrarea de către Consiliul Local al Sectorului 2 a unor suprafeţe de teren care aparţin Ministerului Apărării Naţionale a României, printre care, 11,9 hectare în strada Fabrica de Glucoză nr.2-4 (adresă la care se află Muzeul Aviaţiei n.red.).

Informaţia provine din Hotărârea CLS2 nr.44, emisă la data de 18 aprilie 2010 şi publicată pe site-ul primăriei, document care se referă exclusiv la terenul pe care se află Muzeul Aviaţiei. Aceste informaţii au  stârnit îngrijorarea Asociaţiei Aripi Româneşti, care va organiza o campanie publică de apărare a muzeului.

Edilul Onţanu neagă

În opinia primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, îngrijorarea celor de la Aripi Româneşti este “absolut în afara informaţiei corecte”. Edilul mai spune că este exclus ca Muzeul Aviaţiei să fie afectat de solicitarea de transfer de proprietate, care ar duce la desfiinţara acestei instituţii de cultură.

Afirmaţiile lui Onţanu sunt însă în totală contradicţie cu textul Hotărârii nr. 44 a CLS2, din 18 aprilie 2010. “Chiar la primul punct al acestui document, care se referă, exclusiv la suprafaţa de teren pe care se află Muzeul Aviaţiei, se hotărăşte ca acest loc să fie destinat construirii de locuinţe ANL”, menţionează Dragoş Dobre, vicepreşedintele Asociaţiei Aripi Româneşti.

Ministerul promite protecţie

În punctul de vedere exprimat de Ministerul Apărării Naţionale al României (MAPNR), cu privire la viitorul existenţei Muzeului Aviaţei din strada Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2, se dau asigurări de protejare a acestei instituţii: “Ministerul Apărării Naţionale nu are în vedere şi nici nu intenţionează mutarea Muzeului Aviaţiei din spaţiile în care funcţionează în prezent”. În continuare se arată că se caută soluţii prin care, fără a fi afectată activitatea muzeului, să se poată identifica o suprafaţă excedentară din această cazarmă, pe care să se construiască locuinţe ANL.

În replică, vicepreşedintele Dragoş Dobre, declară: „Informaţia din articol se regăseşte în Hotărîrea nr.44 a CLS2, aşa că noi nu vrem să riscăm ca un patrimoniu atît de valoros să ajungă să se degradeze, prin cine ştie ce depozite şi vom lupta ca Muzeul Aviaţiei să nu dispară”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite