Stiri din Bucuresti

Mircea Petru: „Îmi repeta ciclic că ea trebuie să ne vegheze din altă parte”

22 iulie 2010, 18:33 |  Autor: Oana Balan | 

Biografia artistei va intra, în curând, pe piaţă

Biografia artistei va intra, în curând, pe piaţă

 

Într-un interviu acordat postului de televizune Pro Tv în această după-amiaza, soţul Mădălinei Manole a spus că artista nu avea probleme în carieră, însă în ultima vreme au început să i se accentueze complexele fizice.

Petru Mircea nu bănuit-o niciodată pe Mădălina că ar fi avut o dezamăgire în carieră, mai ales în condiţiile în care noul album era gata de lansare şi ruma să aibă concerte de lansare în toată ţara. „Tocmai încheiasem un contract cu Mediapro pentru albumul „O 9 Madalina”. Urma să aiba un concert de lansare. Nu avea probleme de carieră”, a declarat la Pro Tv petru Mircea.

„I se părea că e grăsuţă”

De câteva luni, însă, Mădălina începuse să fie nemulţumită de felul cum arată.  „Credeam că are probleme ca orice femeie. Spunea că are picioarele nu ştiu cum, deşi le avea superbe, că e grăsuţă. Până în ziua fatală nu avea probleme, când spunea ca nu se mai suporta fizic”, a mărturisit Mircea.

A vrut să se sinucidă şi în luna mai

Soţul Mădălinei Manole a vorbit despre o rupere în viaţa solistei încă din luna mai, când a simţit că ceva nu este în regulă. „S-a întâmplat pe 11 mai, cu o zi înainte de cântarea de lansare, când după o emisiune matinală şi-a manifestat o teamă despre care n-am putut să aflu mai multe atunci şi dorinţa de a nu mai apărea nicăireri. S-a dus acasă şi de atunci trec prin tot felul de stări cumplite. Era alt om la faţă. Mi-a spus că a băut ceva, după aia s-a dovedit că de fapt îşi pusese câteva picaturi de diluant în puţin suc şi s-a dovedit că nici măcar nu a ingerat, l-a scuipat. Ori n-a avut curajul să meargă mai departe, ori nu ştiu. Îmi pun tot felul de întrebări. Îi mirosea guriţa a diluant când m-am apropiat s-o sărut”, a povestit Mircea la PRO Tv.

"Parcă nu mai vorbeam cu Magda, avea altă faţă"

"M-am speriat am vrut sa sun la 112, nu m-a lăsat, pentru că se va afla, că va  afla lumea, că n-avem nevoie de aşa ceva, că nu se simte rău. Să înghiţi diluant înseamnă mari probleme. Am sunat un doctor şi i-am explicat că nu mă lasă să sun la urgenţă. Mi-a zis să-i dau să bea mult lapte dulce.
Îmi repeta ciclic, fix în mijlocul săptămânii, îmi spunea că indiferent de toată dragostea cu care o înconjurăm, ea ştie precis că pentru a ne fie nouă mult mai bine ea trebuie să ne vegheze din altă parte. Nu înţelegeam de ce. Eram disperat şi îi puneam tot felul de întrebări. Ea ştia una şi bună. Parcă nu mai vorbeam cu Magda, avea altă faţă. Numai cine a mai trecut prin aşa ceva ar putea să mă înţeleagă
", a mai povestit soţul Mădălinei.


"Am adus un domn terapeut acasă. Am încercat cu un psihoplog şi m-am lovit de unii care nu vin la domiciliu. Mi s-a spus că persoana trebuie să vină de bună voie. Ea nu voia în ruptul capului. Aveam cu toţii teama de a nu se afla, de a nu i se terfeli numele. Asta o ştiu şi părinţii ei, care au venit la un moment dat. A venit terapeutul a vrut să vorbească cu ea, nu făcea nimic ocult, nu avea nicio practică neobişnuită. Am apelat numai la prieteni şi la persoane foarte apropiate. Nu ştiam pe ce drum să apuc, ea nevrând să meargă nicăieri, ca să nu se afle şi spunea că oricum nu o să o ajute cu nimic."

Mama Mădălinei Manole: "Maşina e a mea, casa e a mea. Vă dau foc la tot! Nu o să stea nimeni aici!"

Petru Mircea a declarat în interviul acordat postului de televiziune Pro Tv că Mădălina refuza să meargă la biserică, la o anumită biserică: Biserica Zlătari, în ziua de vineri. "Noi nu făceam nimic special decât asistam la slijbă. Reuşeam totul până miercuri, când ea se schimba. La începutul lunii iunie, a spus că a luat un pumn de paracetamol. După a doua tentativă am ajuns la spital şi acolo am fost atât de mulţumit pentru că mă gândeam că un profesionist va observa ceva. Cu mine personal n-au discutat, au făcut notări într-o fişă personală care se află la dosar. Atunci nu dădea nimic de bine atunci. Ascundea foarte bine aşa cum a ascuns toată viaţa acel ceva în sufletul ei".

De asemenea, Mircea a spus că familia Mădălinei a avut grija de împărţi averea în clipa în care a aflat că le-a murit copilul. "Mama Mădălinei a venit şi a spus: maşina e a mea, casa e a mea, nu o să stea nimeni aici. Am fost două jumătăţi care ne-am completat perfect. Am fost primul om care mi-am pus tot felul de întrebări şi am căutat soluţii. Am trăit cu teama că  o pierd în suflet din prima clipă, din clipa în care i-am văzut faţa căzută".

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Mădălina Manole s-a îndrăgostit de inginerul de sunet Mircea Petru în timp ce lucrau la ultimul album al artistei

    Mădălina Manole şi Mircea Petru, inginer de sunet la MediaPro, s-au căsătorit, în octombrie 200 ...

    "Mădălina era sociabilă, comunicativă şi mereu pusă pe glume"

    Sorin Danciu a realizat singura biografie a artistei, „Mă cheamă Mădălina“, publicată în anul 2 ...

    EXCLUSIV Cum s-a produs ruptura dintre Şerban Georgescu şi Mădălina Manole / „Mădălina, viaţa şi moartea unei vedete“

    „Adevărul de seară“ continuă să vă prezinte fragmente din cartea „Mădălina, viaţa şi moartea un ...

    Soţul Mădălinei: "Declaraţiile lui Carmen Rădulescu sunt nişte invenţii"

    Interpreta de muzică uşoară Carmen Rădulescu a oferit declaraţii şocante în legătură cu dispari ...

    Bucureşti: "Mihai Constantinescu este îngrijit doar de sora lui"

    Fosta soţie a lui Mihai Constantinescu nu poate uita că timp de 10 ani, iubirea lor a fost senz ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole