Mihai Tociu promovează sportul tradiţional românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai a descoperit jocul de oina în urmă cu aproape 7 ani, iar pasiunea pentru acest sport l-a îndemnat să-l promoveze chiar dacă în ţară nu există niciun teren pentru acest joc.

În urmă cu zeci de ani, oina era cel mai popular joc din ţară şi era considerat sport naţional. Primul campionat naţional de oină a avut loc în urmă cu 110 ani, la Bucureşti. În prezent, puţini sunt cei care mai practică sportul tradiţional românesc, iar, din cauza lipsei amatorilor, competiţiile au loc destul de rar.

Cu toate acestea, există şi persoane care nu vor să piardă „jocul care ne uneşte“. Mihai Tociu este membru al Federaţiei Române de Oină şi fondatorul Asociaţiei Oina.

Pentru că iubeşte valorile României, de când a aflat mai multe despre acest joc, încearcă să-l promoveze cât mai bine posibil, iar anul trecut a organizat un campionat cu echipe formate din elevi, căruia i-a dat numele de „Cupa Independenţei“.

„Până prin 2003 nu ştiam nimic despre oină, nu cunoşteam reguli, însă am intrat pe internet şi am început să caut cât mai multe informaţii“, povesteşte Mihai. Astfel a găsit Federaţia de Oina, a sunat şi a mers la prima competiţie. „Atunci mi-am dat seama cât de importantă este oina pentru noi, ca popor“, adaugă el.

„Am învăţat secretele coaserii mingii de oină“

Mihai spune că prima lui realizare este învăţarea meşteşugului tradiţional al coaserii mingii de oină. „În ultimii 15 ani nu se mai creaseră mingi pentru acest joc, fabricile se desfiinţaseră“, zice pasionatul. Nu s-a dat bătut şi a căutat o urmă de meşteşug prin judeţele unde auzise că se produceau mingile în urmă cu mulţi ani.

„Aşa am dat de câteva persoane în vârstă şi de la ei am învăţat secretele producerii mingii de oină, unică în lume. Astfel, am început să le fac din plăcere, împreună cu nişte cusători. Am adunat mingi de oină din diferite perioade, pot să spun că am făcut un mic muzeu“, explică Mihai. Şi bastoanele pentru acest joc sunt confecţionate tot de el, din lemn de fag.

Are un magazin virtual cu mingi

Din 2006 până în prezent, Mihai Tociu a rămas singurul producător de mingi de oină şi a creat şi un magazin virtual, www.oina.ro, de unde pasionaţii sau chiar amatorii acestui sport să poată cumpăra mingi şi bastoane. Mihai lucrează la această pasiune cu bani personali, iar de curând a scos DVD-uri şi postere cu informaţii despre oină.

„A rămas primul mod de popularizare. Activitatea este necesară şi avem nevoie şi de un sediu. Singura finanţare pe care am primit-o este de la Administraţia Fondului Naţional Cultural, pe care am folosit-o pentru un film animat cu regulile jocului“, spune Mihai.

Întrebări şi răspunsuri

Unde au loc acţiunile de promovare dacă nu există teren de oina?

Prima acţine de promovare din 2007 a avut loc în Herăstrău şi, chiar dacă nu a fost o sumă imensă, a trebuit să plătim spaţiul din parc.

Câţi voluntari are Asociaţia Oina?


S-au perindat în jur de 30 de voluntari. Cu o campanie de popularizare s-ar aduna şi mai mulţi. Cu siguranţă, dacă am avea fonduri vor fi şi voluntari. De asemenea, echipele pentru competiţii se formează mai greu, iar spectatorii sunt foarte puţini.

Există un echipament special pentru oină?

Nu neapărat, fiecare echipă îşi formează propriul echipament. Cât despre joc, nu necesită antrenamente deosebite. Oricine poate învăţa de pe DVD sau chiar din informaţiile de pe postere.

Profil

Născut: 29 februarie 1964, Bucureşti
Studii: Facultatea de Transporturi Rutiere din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti
Ocupaţie: Este director la o fundaţie umanitară
Familie: Este căsătorit şi are un băiat de 8 ani

Ce-i place

„Îmi place să militez pentru valorile ţării. Sunt pasionat de trenuleţe şi bărci telecomandate. Am o colecţie şi îmi place să le fac automatizări. De asemenea, îmi plac foarte mult copiii“, spune Mihai.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac lipsa de opinie a multor români, ipocrizia politicienilor şi cum se urâţeşte Bucureştiul. De asemenea, nu-mi plac câinii comunitari şi faptul că oamenii nu mai cântă“, mai spune bucureşteanul.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite