Mihai Nae dresează câinii în ritmul muzicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a format ca muzician în Televiziunea Română, petrecându-şi o bună parte din copilărie prin studiourile de filmare. Acum este liderul trupei Factor şi a înfiinţat o Şcoală de dresaj canin.

Casa de cultură „Nicolae Bălcescu" a fost o bună perioadă locul unde Mihai a învăţat ABC-ul chitarei. „Părinţii m-au înscris la cursuri de muzică şi la Palatul Copiilor pentru a mă perfecţiona", spune tânărul. La 14 ani, vârsta la care alţi copii visează să devină astronauţi sau pompieri, Mihai a ales să fie o mică vedetă şi câştiga cam un milion de lei pe lună, salariul cu care era plătit la emisiunea „Kiki Riki Miki". Aici a învăţat să citească de pe prompter, să vorbească corect, mai ales că lecţiile de dicţie erau obligatorii.

„Se mai rupea câte un cablu prin studio. Eram un grup plin de idei, plini de energie, şi lucrurile astea erau inevitabile", povesteşte Mihai despre viaţa în televiziune. Succesul emisiunii nu a fost împiedicat de năzbâtiile lor.

„A fost una dintre experienţele pe care mi le amintesc cu drag. Alături de Jojo, cea care prezenta, şi cu Bubu, Sabrina, Dobo am alcătuit o echipă <<trăznet>> pe vremea aceea", spune Mihai.

„Cold day", primul single
Următorul pas în cariera chitaristului a fost o trupă. „Ca orice copil care studiază muzica mi-am dorit să cânt pe scenă. Am fost şi sunt fan Brian Adams şi Holograf, iar primul proiect al meu s-a numit Pentagon", mărturiseşte artistul. Pentru că trebuia să evolueze, a schimbat titulatura trupei în „News", pentru ca în final să devină „Factor". Începutul muzical al noii formaţii a fost la petreceri, iar cover-urile au fost alese din repertoriul unor mari artişti precum Bon Jovi, Brian Adams, Eagles sau Tom Jones.

„Cele mai multe cântări le avem în cluburi. Acum suntem ocupaţi cu înregistrări dar ne facem timp şi pentru party-uri. În luna aprilie avem programate concerte în cluburile bucureştene şi pregătim un show în Hard Rock Cafe", a precizat solistul de la Factor.

Pe lângă ceea ce cântă în concerte, băieţii de la Factor au terminat de înregistrat primul lor single: „Cold day", o piesă compusă special pentru radio. „Ideea a fost a lui Mircea Elisei, clăparul nostru. El a fost cel care a produs materialul", spune solistul. Trupa Factor are deja două albume şi de curând au început colaborarea cu Oana Matache, sora Deliei.

O prietenie pe viaţă


Mihai este pasionat de dresajul canin de la 15 ani. Pentru hobby-ul său a înfiinţat o Şcoală de dresaj canin. „Am învăţat cum să antrenez căinii de la Leonard Şumlea, dresorul principal al BGS şi fac asta de la vârsta adolescenţei", spune el. Cel mai bun prieten al lui este Rex, un patruped inteligent, pe care l-a învăţat cum să-i aducă ziarul la micul dejun.

Căţelul Rex

Întrebări şi răspunsuri
Ce alegi între muzică şi şcoala de dresaj canin?

Vreau să fac muzică. Îmi doresc să reuşesc în domeniul ăsta.

Unde te simţi cel mai bine?
În studioul de înregistrări pe care l-am amenajat acasă. Aici ne întâlnim des şi tot aici ne vin ideile cele mai bune pentru muzica noastră.

Ce-i place
Lui Mihai îi plac maşinile de viteză. „Îmi plac maşinile tunate. Maşina personală a fost schimbată toată, iar costurile cosmetizărilor au ajuns la 7.000 de euro. Am făcut modificări şi la motor", povesteşte muzicianul. Mihai e pasionat de kulturism, pe care îl practică la o sală din Bucureşti.

Ce nu-i place
Este atât de prins cu proiectele muzicale încât nu mai are timp de nimic. „Nu-mi place ce văd la televizor şi nici subiectele de presă <<umflate>>", spune Mihai.

Profil
Născut: 15 octombrie 1987, Bucureşti
Studii: Este student anul II la facultatea de Management, Universitatea Spiru Haret
Familie: necăsătorit, are un frate

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite