Metrorex vrea să scumpească biletele de călătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metrorex ar putea majora preţul biletelor de călătorie în perioada următoare. Decizia de a creşte tarifele de călătorie nu va fi luată ca urmare a problemelor economiec cu care se confruntă societatea, chiar dacă cifra de afaceri a Metrorex a crescut cu 19% în primul semestru, la 220,16 milioane lei.

Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat, ieri, că tarifele de călătorie cu metroul s-ar putea majora în perioada imediat următoare cu circa 5 %, întrucât se îndeplinesc condiţiile legale conform OUG nr. 36/2001, ultima majorare având loc la 5 aprilie 2009.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că Metrorex este îndreptăţit să majoreze tarifele de călătorie cu metroul, însă nu a menţionat o dată anume de la care ar putea fi operată această majorare. Preţurile si tarifele pentru serviciul de transport urban de călătorii cu metroul se ajustează pe baza ultimului indice al preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică. Până în prezent, salariaţii de la metrou nu au fost afectaţi de reducerea salariilor cu 25 % impusă de Guvern.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite