Bucureşti: Maestrul Beligan, în “Egoistul”, la 91 de ani fără o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Următoarea reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc la data de 10 ianuarie 2010. Marele actor, care pe 14 decembrie 2009, va împlini vârsta de 91 de ani, a fost din nou pe scenă, în această dimineaţă, în rolul principal din “Egoistul”, spectacol la care semnează şi regia.

Maestrul Beligan face în “Egoistul” un mare rol de comedie, interpretându-l pe scriitorul Leon Saint-Pe, un  om pe care toţi cei apropiaţi, care  îl asaltează, cerându-i bani sau favoruri îl consideră, când sunt refuzaţi, “un egoist”. Piesa este ultima creaţie a dramaturgului francez Jean Anouilh, scrisă în 1981 şi se bazează pe autobiografia autorului, înfăţişând viziunea acestuia, uşor cinică,  asupra lumii contemporane.

Un rol care i se potriveşte “mănuşă”
Scriitorul Leon Saint-Pe se află în amurgul vieţii şi are o familie numeroasă. O soţie interesată şi manipulatoare, două fete şi un băiat, fără pic de dragoste, leneşi şi fără scrupule, la care se mai adaugă o amantă profitoare şi un prieten din copilărie mereu în criză de bani. În acest anturaj, Leon este vânat pentru banii şi relaţiile sale, ceea ce îi produce un sentiment de dezgust pe care îl exprimă ironic şi mereu îndeajuns de subtil, astfel încât asaltul la care îl supun “cei dragi”, pare de neoprit.

Temperamentul flegmatic, calm, introspectiv, uman şi lucid al lui Sain-Pe a câştigat simpatia maestrului Beligan care şi-a descoperit multe afinităţi personale cu filosofia de viaţă a acestui personaj. Pentru că, aşa cum a declarat,  rolul i s-a potrivit “mănuşă”, de parcă ar fi fost scris pentru el, maestrul Beligan, a tradus şi adaptat această piesă, pe care a regizat-o şi continuă şă o joace, cu cea mai mare păcere.
 Succesul piesei este excepţional, atât datorită dialogurilor pline de umor fin si spumos, cât şi distribuţiei din care fac parte Damian Crâşmaru, Simona Bondoc, Medeea Marinescu, Lamia Beligan, Tomi Cristin şi mulţi alţi actori îndrăgiţi.

Medeea Marinescu, iubita cea tânără
De un umor debordant este scena în care, actriţa Medeea Marinescu şi maestrul Beligan, încercă, fără succes, să doarmă, în acelaşi pat. Îmbrăcată în desuuri, Josephine, amanta cea tânără a lui Leon, nu-i dă pace, reproşându-i că nu face suficient de mult pentru cariera sa de actriţă. Discuţiile se intensifică şi cei doi îndrăgostiţi renunţă la somn, pentru a se război în cuvinte, pe cât de acuzatoare, pe atât de comice.
“Este un privilegiu extraordinar să joc cu maestrul Beligan”, a declarat actriţa Medeea Marinescu. “Este singura piesă în care îi sunt parteneră şi nu am cuvinte să-i mulţumesc pentru marea lecţie de artă a comediei pe care mi-o dă de fiecare dată”, a mai spus actriţa. “Acest spectacol face întotdeauna cozi de sute de persoane, sâmbăta, când se pun în vânzare biletele, în primul rând datorită prezenţei maestrului Beligan. Toţi, actori şi spectatori, îi dorim La mulţi ani maestrului Beligan ”, a mai spus  actriţa, care atunci când îi este parteneră simte că se “împărtăşeşte din istoria vie” a Teatrului Naţional.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite