Bucureşti: Locurile de joacă, decor periculos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele aproximativ 1.000 de astfel de spaţii amenajate special pentru copii în cartierele bucureştene, doar câteva respectă noile cerinţe impuse de către UE şi gestionate de către ISCIR.


Colorate, cu multe accesorii atractive pentru micuţi, aşa-zis noile locuri de joacă cosntruite de către primării sunt în continuare un pericol pentru cei care le folosesc.

Asta o dovedeşte lipsa unui raport al acestor spaţii refăcute după noile reguli.

„Nu avem niciun fel de statistică a stării locurilor de joacă pentru copii”, a declarat prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaiei.

Astfel, singura evaluare rămâne o declaraţie a unui inspector-şef al ISCIR, Daniel Motounu, dată ziarului Gândul în 2006.

Este vorba despre faptul că primăriile de sector nu vin să ceară autorizaţie atunci când se apucă de reamenajat locurile de joacă şi că doar 4% din acestea sunt sigure.

Părinţii nu mai ştiu unde să reclame

Surse din cadrul municipalităţii susţin că niciun parc din Bucureşti nu respectă nici măcar etichetarea toboganelor, a balansoarelor şi a leagănelor.

Lipsa unei coordonări a acestor spaţii se vede şi din reclamaţiile făcute constant de către părinţi.

Parcul Circului din sectorul 2 şi Parcul Brâncoveanu din sectorul 4 sunt doar două exemple de spaţii de agrement arătate cu degetul de către bucureşteni atât pe site-urile primăriilor, cât şi pe forumurile de specialitate.

CITIŢI ÎN ADV
Ce riscă autorităţile locale dacă locurile de joacă sunt periculoase

CASETĂ

Copil strivit de leagăn
 
Paul Cristian Văduva, un copil în vârstă de numai şase ani, a fost strivit în urmă cu trei zile de leagănul în care se dădea cu alţi copii.

Tragedia s-a petrecut la Târgovişte, într-un parc din centrul oraşului, unde noul leagăn nu fusese fixat de angajaţii primăriei.

„Trei copii se dădeau în leagăn. Şi-au făcut vânt prea tare şi din balans s-au răsturnat şi au căzut. Scheletul leagănului s-a răsturnat peste ei. De multe ori mi-am spus că balansoarul acela va omorî pe cineva, se mişca, era pus pe pământ, nu înfipt în pământ”, a spus o femeie care era în parc.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite