Lapte la dozator în centrul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul automat de lapte proaspăt din centrul Bucureştiului a fost montat într-un magazin din zona Unirii, iar litrul costă 3 lei. Aparatul aparţine Fermei de Lapte din Pantelimon, care, în urmă cu un an, a mai instalat un astfel de dozator în faţa gospodăriei agricole.

Peste 100 de bucureşteni au mers în primele trei zile de la instalarea dozatorul în magazinul „Ungra Delicatesuri“, de pe strada Bibescu Vodă, să cumpere lapte natural din apropiere de intersecţia cu Dealul Mitropoliei.

„Oamenii care au venit ştiu deja de modalitatea de producere a laptelui la fermă. Spuneau că băteau drumul până la dozatorul din Pantelimon tocmai pentru că ştiau că acolo găseau lapte natural“, a spus Mihai Ciocan, proprietarul „Ungra Delicatesuri“.

3 lei laptele, 1 leu sticla
Modalitatea de producere este la standarde europene: laptele muls este depozitat în nişte tancuri speciale prin nişte conducte etanşe.

De aici, este transferat în recipiente care sunt transportate la temperaturi scăzute şi montate direct în dozator. Un litru de lapte costă 3 lei, iar oamenii pot cumpăra cu 1 leu şi o sticlă de plastic în care să-l transporte.

Proprietarul fermei, doctorul veterinar Mihai Petcu, a luat hotărârea de a se extinde şi în Capitală pentru că, timp de un an, a avut mulţi clienţi din Bucureşti, care erau încântaţi să cumpere lapte „de la ugerul vacii“.

“Avem câteva mii de persoane care cumpără de la fermă pentru că laptele este integral şi de calitate. Pentru a nu mai fi nevoiţi să vină până în Pantelimon, am decis să deschidem în mai multe zone din Bucureşti”, a declarat Sorin, fiul lui Mihai Petcu, care se ocupă de dezvoltarea afacerii.

El a adăugat că nu există riscul ca laptele să se strice deoarece este schimbat în fiecare dimineaţă şi este ţinut la temperaturi scăzute, de două, trei grade Celsius.

Dozatorul dă sms când se termină laptele
 
Dozatorul, care costă 12.000 de euro, este foarte performant: dacă se termină laptele din recipient sau se ia curentul, trimite automat un mesaj pe mobilul proprietarului pentru a-l anunţa că trebuie să ia măsurile necesare. Următoarele zone în care Sorin Petcu doreşte să instaleze dozatoare sunt Piaţa 1 Mai, Piaţa Iancului şi cartierul Colentina.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite