Bucureşti: La RATB poţi plăti cu cardul prin mai multe metode

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călătorii Regiei Autonome de Transport Bucureşti sunt norocoşi, deoarece pot plăti cu cardul reîncărcarea abonamentului, ba chiar îl pot încărca direct de la ATM-uri sau îşi pot plăti abonamentul online.

Spre deosebire de călătorii CFR care n-au decât un POS în Gara de Nord, călătorii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) sunt norocoşi, deoarece pot plăti cu cardul reîncărcarea abonamentului, ba chiar îl pot încărca direct de la ATM-uri sau îşi pot plăti abonamentul online.

„Se poate plăti cu cardul la toate centrele de vânzare şi de reîncărcare a cardurilor RATB, care sunt în număr de 91 în Bucureşti“, a spus Mihai Vlădărău, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti.

Deşi au posibilitatea să plătească cu cardul la orice tonetă RATB, bucureştenii preferă să păstreze ceva mărunţiş în buzunare pentru bilete. „De obicei plătesc cu cardul pentru abonamente sau pentru încărcarea portofelului electronic. Am cam cinci clienţi pe zi care plătesc prin această metodă, iar suma se ridică la 200 de lei”, ne-a spus Adina Marin, caseriţă la toneta de la Piaţa Sf Gheorghe.

Roxana Iana, călător pe linia 21, spune că nu obişnuieşte să plătească folosind cardul pentru că i-ar încurca pe ceilalţi care aşteaptă la coadă. „Durează cam două trei minute până se efectuează plata şi nu vreau să-i fac pe oameni să aştepte şi să piardă tramvaiul. De obicei am mărunt pentru bilete”, spune călătoarea.

Reîncarci din faţa calculatorului

O altă metodă care nu necesită deplasarea la unul din punctele de vânzare pentru a reîncarca un titlu de transport este reîncărcarea online. Cu opţiunea RATB Online, lansată la data de 1 septembrie 2009, bucureştenii îşi pot reîncărca în orice moment cardul de transport din confortul propriei case.

Reîncarcarea online este disponibilă pentru cardurile Activ nominale. În prezent, pot fi reîncarcate abonamentul general urban, abonamentul lunar Metrorex, dar şi portofelul electronic - existente pe cardurile de transport care nu fac obiectul unei reduceri.

Pe site pot fi utilizate toate cardurile VISA şi MasterCard emise de orice bancă din lume, iar operaţiunea este gratuită, fără comision. Pentru mai multe detalii, călătorii pot accessa site-ul http://online.ratb.ro.

Reîncarci la bancomat


În luna noiembrie a anului trecut, RATB a lansat o altă metodă de reîncărcare pentru călători, reîncărcarea prin ATM. Această opţiune este disponibilă prin intermediul bancomatelor BCR din Bucureşti care permit reîncărcarea cardurilor de transport în comun.

„Reîncărcarea cardurilor se poate face la anumite ATM-uri BCR din Bucureşti. Numărul bancomatelor din reţeaua BCR unde se pot reîncărca abonamentele se va extinde în viitor la 360“, a mai spus Mihai Vlădărău.

Reîncărcarea cardului de transport prin ATM se poate face cu orice card bancar, de debit sau credit, indiferent de banca emitentă, iar comisionul este zero.

În acest mod pot fi reîncărcate toate tipurile de abonament RATB care nu fac obiectul unei reduceri, abonamentul lunar Metrorex la tarif integral, dar şi portofelul electronic.

Bucureştenii pot consulta lista ATM-urilor care permit reîncărcarea cardurilor de transport pe site-ul www.ratb.ro, la secţiunea „Campaniile nostre“, la http://www.ratb.ro/index.php?page=campanie&id_campanie=7.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite