Ioan Constantinescu, cel mai bun junior la scrimă din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când era mic folosea beţele ca să se “lupte” cu prietenii, acum a făcut performanţă în sportul “muşchetarilor” şi vrea să ajungă campion olimpic.

La Campionatul European pentru Copiii de 14 ani din Klagenfurt (Austria), Ioan a reuşit să- şi învingă adversarul. “Era un alt adolescent pe care colegii îl numeau „maşina de război“ şi care era fiul unei profesoare de scrimă”, a mărturisit elevul.

Pe podium nu a simţit emoţii pentru că deja visul i se împlinise. Simte că cel mai greu este  în timpul concursului când îşi concentrează atenţia pentru ca tactica de atac şi apărare să fie cea mai bună. Strategia este gândită împreună cu antrenorul cu mult înainte de concurs, dar important este să o şi aplice atunci când vrea să câştige.

“Mă gândesc că nu trebuie să mă lovească şi să fiu sigur că voi fi primul”, a mai spus Ioan. Merge de la 10 ani la Clubul de Scrimă Engarde-UNEFS (Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport) şi este antrenat de Petrică Ungureanu. Antrenorul spune că a “simţit” talentul lui Ioan şi a vrut să facă din el unul dintre cei mai buni sportivi la scrimă.
 
Drumul până la premiu

Chiar dacă se mai şicanează în glumă uneori, împreună pregătesc tactica de luptă. “E foarte greu să planifici un concurs de scrimă sunt o mulţime de tactici. Nu e ca în fotbal”, a explicat şi antrenorul lui Ioan care din anul 1992 promovează tinerii care pot face performanţă la scrimă.

Până să ajungă la un rezultat care să-l satisfacă, elevul a cunoscut şi eşecuri cum a fost Cupa Steaua când a pierdut. Asta nu l-a făcut însă să abandoneze, iar anul trecut premiile au venit unul după altul. A obţinut locul 3 la Campionatele Naţionale de Spadă, iar la Grand Prix-Derecske (Ungaria) a fost cel mai bun şi a fost pe primul loc.

Cum a început

Pe când era copil, Ioan obişnuia să se “lupte” cu prietenii şi era cel mai bun la mânuirea beţelor. A luat câteva lecţii de chitară, dar nu i-a plăcut aşa că atunci când părinţii s-au gândit să-l îndrume spre un sport, el a fost cel care a găsit ideea care avea să-l facă cunoscut. Să facă scrimă. Şi fraţii săi care învaţă chitară şi vioară au încercat să facă scrimă, dar au renunţat. Ioan însă a continuat şi a avut de câştigat.

Acum merge de 3-4 ori pe săptămână la antrenamente chiar dacă asta înseamnă cât mai puţin timp liber pentru el.Deşi antrenorul vede în el un sportiv de viitor, Ioan încă se mai gândeşte dacă va continua să facă scrimă. Elevului chiar îi place să glumească cu asta şi îşi mai necăjeşte antrenorul spunându-i că renunţă la scrimă deşi imediat recunoaşte că nu a luat o hotărâre şi până la urmă depinde doar de el cât de sus vrea să ajungă.

Vrea să meargă la liceu, să devină architect, dar mai are destul timp să-şi facă planuri. Până să ajungă la facultate , Ioan mai are câţiva ani la dispoziţie. Aşa că, se pregăteşte pentru o nouă competiţie în Maribor (Slovenia) şi Campionatele Naţionale pe echipe, dar şi pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Întrebări şi răspunsuri:

Care sunt regulile pe care trebuie să le respecţi?

Sunt reguli bine definite, cine loveşte primul, punctează. Trebuie viteză de reacţie, forţă şi rezistenţă. Câte puţin din fiecare.

Trebuie să renunţi la ceva ca să fi cel mai bun?

Nu am timp să stau cu prietenii şi cu colegii. Mă văd foarte rar cu ei şi este destul de greu

Ce-i place

„Să-mi petrec timpul cu colegii de la scrimă, mai ales după antrenamente, să merg în tabere şi în deplasări. Jocurile de strategie pe calculator, dar stau doar cel mult o oră pe zi“, spune sportivul.

Ce nu-i place

„Ocolesc legumele din mâncare. Chiar dacă sunt sportiv şi am nevoie de vitamine nu le suport“, afirmă Ioan.

Profil
Născut: 6 iunie 1996, Bucureşti
Studii: elev la Şcoala Generală 198 din cartierul Militari
Experienţă: 4 ani de scrimă
Familie: o soră şi un frate

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite