În Sectorul 6 nu te mai poţi cununa în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţerii Stării Civile refuză să mai muncească la sfârşit de săptămână fiindcă nu li se mai plătesc orele suplimentare. Bucureştenii din sectorul 6 care vor să-şi programeze cununia civilă sâmbăta sau duminica sunt refuzaţi.

La Starea Civilă a Sectorului 6, din Drumul Sării nr. 85, nu se mai oficializează cununii civile în weekend. Cei care vor să-şi programeze cununia la numărul de telefon 021.410.57.08 sunt întâmpinaţi de vocea unei funcţionare care îi poate programa în orice zi a săptămânii, însă nu sâmbăta sau duminica.

Cine vrea neapărat cununie în weekend, este sfătuit să revină după 15 iunie, chiar dacă nici atunci nu se ştie dacă răspunsul va fi afirmativ. „Reveniţi după jumătatea lunii iunie, poate că se va rezolva ceva cu plata orelor suplimentare“, spune vocea de la celălalt capăt al firului.

De acelaşi refuz te izbeştii şi la faţa locului: oricât ai încerca să-i convingi pe ofiţerii Stării Civile că vrei cununia în weekend, aşa cum se obişnuieşte, n-ai nicio şansă. „E bine acum, căci suntem în post şi nu sunt mulţi cei care vor să se cunune, însă după Paşti, când va fi explozie de căsătorii, cu siguranţă vor fi mulţi nemulţumiţi”, a recunoscut o funcţionară.

Pregătiri date peste cap

Alina Raicu, o tânără bucureşteancă în vârstă de 30 de ani şi-a programat nunta la data de 26 iunie anul acesta, într-o sâmbătă. A pregătit totul, de la rochie până la salon şi invitaţi, dar o simplă programare la Primăria Sectorului 6, pentru a semna actele de căsătorie, ar putea să-i distrugă toate planurile.

„M-am interesat cum e cu programarea cununiei, dar mi-au spus că acum nu se mai oficiază în weekend. Mi-au zis să revin, dar nu au promis nimic. Parcă suntem la piaţă, să negociem ziua”, spune îngrijorată Alina.

Salariul, principala problemă

„Nu era normal ca ofiţerii stării civile să oficieze zeci de cununii pe weekend, fără să fie plătiţi, în loc să stea acasă cu familia”, a declarat , pentru „Adevărul de Seară“, Mirela Buzărin, purtător de cuvânt la Primăria Sectorului 6.

În noua lege a salarizării, plata orelor suplimentare ale angajaţilor din primării a fost scoasă. „În prezent, angajaţii muncesc doar de luni până vineri, însă conducerea primăriei vrea să găsească o rezolvare pentru a putea plăti oamenii care muncesc în weekend. Până acum au lucrat tot timpul la sfârşit de săptămână. Ne gândim măcar la tichete cadou, dacă nu la bani“, a explicat purtătorul de cuvânt.

Situaţia de la Starea Civilă a sectorului 6 nu se regăseşte şi la celelalte primării. Astfel, în sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 5 angajaţii încă lucrează la sfârşit de săptămână, în ciuda legii salarizării. „Oficiem căsătorii în weekend. Chiar acum câteva săptămâni, într-o sâmbătă, am avut foarte multe cununii“, a spus  Floriana Gheorghe, pr la Primăria Sectorului 3. Şi celelalte primării de sector au dat răspunsuri afirmative cererilor tinerilor.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite