Stiri din Bucuresti

Ilie Năstase divorţează de Amalia

12 februarie 2010, 11:34 |  Autor: Aura Clara Marinescu | 

Cuvinte cheie: bucureşti, Ilie Năstase, divorţ, Amalia,

Amalia şi Ilie pe vremea când erau fericiţi

bucureşti

Amalia şi Ilie pe vremea când erau fericiţi

 

Unul dintre cuplurile cele mai mediatizate de la noi, Amalia şi Ilie Năstase, se destramă. După o relaţie de 14 ani, din care jumătate au fost căsătoriţi, Ilie, 63 de ani, şi Amalia, 34 de ani, au anunţat că divorţează.

„Am trecut prin momente foarte fericite, dar si foarte grele”, spun cei doi. Zvonuri despre posibilul divorţ au circulat de mai mult timp, astfel că, din dorinţa de a nu da naştere altor speculaţii, soţii Năstase au decis să facă anunţul oficial printr-o scrisoare trimisă redacţiei Cancan.

Iată ce scriu cei doi în scrisoare:

„Deşi încă de la început nimeni nu dădea nicio şansă relaţiei, nu am dat nicio secundă atenţie părerii altora şi, în câţiva ani, am constituit împreună o echipă pe care toată lumea o admira, ajutându-ne unul pe altul, împrumutând unul de la altul calităţi, bazându-ne unul pe altul. De-a lungul acestor ani am trecut prin momente foarte fericite, dar şi foarte grele, câteodata şi faptul că am fost uniţi ne-a ajutat să trecem cu bine peste toate incercările“. 

„Noi am decis să ne despărţim pentru că am ajuns la o răscruce a vieţilor noastre în care amândoi ştim că nu putem continua decât ca prieteni. Cea mai mare realizare a noastră ca şi cuplu o reprezintă două minuni divine, Alessia şi Emma, care sunt cele mai importante fiinţe pentru noi în această viaţă. Ele sunt motivul pentru care scriem această scrisoare”, se precizează în textul citat.

Năstase şi femeile

Presa a scris de nenumărate ori despre legenda conform căreia Ilie ar fi avut peste 2.500 de femei la viaţa sa. Cifra nu a fost confirmată, dar este cert că Ilie a fost un cuceritor. Cea mai cunoscută iubită a sa rămâne Diana Ross.

Năstase s-a căsătorit destul de tânăr, la vârsta de 26 de ani, exact la apogeul carierei sale, în anul in care a cucerit turneul de Grand Slam US Open. Aleasa a fost Dominique Grazia, iar de pe urma acestei căsătorii Năstase a avut şi primul său copil, Natalie. Actualmente, Natalie locuieşte la Paris şi Montreal.

În 1984, Năstase s-a căsătorit cu actriţa Alexandra King. Împreună vor adopta doi copii: Nicholas şi Charlotte. Astăzi, Charlotte şi Nicolas locuiesc cu mama lor la New York.

Se căsătoreşte a treia oară la 5 iunie 2004, la Paris, la Catedrala St. Stephane cu Amalia Teodosescu, cu care era împreună din vara lui 1996. Evenimentul a stârnit un interes uriaş, atât în Franţa, unde Năstase se bucura de o mare notorietate, dar şi în presa din Romania.

Petrecerea a avut loc la restaurantul "Club des Loges" din incinta Roland Garros.

Printre invitaţi au venit foşti jucători de tenis John McEnroe, Guillermo Vilas, Manuel Santana, Mansour Bahrami sau Jose Luis Clerc. Din ţară au fost prezenţi Andreea Esca cu soţul, Ion Ţiriac, Nadia Comaneci, Ion Ion Ţiriac, însoţit de Ileana Lazariuc. Gheorghe Hagi, Maria Marinescu, împreună cu mama ei Ioana Pavelescu, Omar Sharif a ratat petrecerea pentru ca s-a învârtit toată noaptea în jurul complexului fără să ştie pe la care poartă este intrarea. Împreună cu Amalia are două fete Alessia şi Emma.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ilie Năstase: "Cariera şi imaginea lui Mutu vor avea de suferit"

     Ilie Năstase crede că atacantul Fiorentinei şi-ar putea încheia cariera în urma testului doping înc are a fost găsit pozitv. Articol complet


    VIDEO Năstase în viziunea lui Agassi: “Un român mare şi prost”

    Autobiografia tenismenului Andre Agassi, considerat la mijlocul anilor ’90 „puştiul teribil al sportului alb”, naşte pe zi ce trece mai multe controverse, strângând din ce în ce mai mulţi duşmani ai jucătorului. Articol complet

    Ilie Năstase vrea ca primul meci din Cupa Davis să se joace în Bănie

    „Îmi doresc foarte mult să se joace aici un meci de Cupa Davis şi o să propun ca primul să aibă loc la Sala Polivalentă. Vă spun că am fost la Sala Polivalentă şi cred că nicăieri în ţară nu mai este o sală ca cea din Craiova. Va arăta foarte bine“, a declarat Ilie Năstase. Articol complet

    EXCLUSIV Ilie Năstase atras în divorţul urât dintre deţinuta Playboy Brigitte Sfăt şi interlopul Torj

    Divorţul dintre Ilie Năstase şi Amalia a fost pronunţat la sfârşitul lunii iunie, la Paris. Fos ...

    Nesimţiţii de lux: Mihai Bujor Sion, Ioana Pavelescu şi Maria Marinescu nu plătesc chirie în Primăverii

    Mihai Bujor Sion, soţia sa, actriţa Ioana Pavelescu, şi fiica acesteia, vedeta Maria Marinescu, ...

    Bucureşti: Amalia şi Ilie Năstase, divorţ de 7 milioane de euro

    Unul dintre cele mai mediatizate cupluri din România, Amalia şi Ilie Năstase, se destramă. După ...

    Copiii celebrităţilor au de dus o grea povară

    În lumea teatrului şi filmului românesc există multe alte exemple de copii care au moştenit t ...

    VIDEO Australienii au întâmpinat 2012 cu un uriaș spectacol de artificii

    Sute de mii de oameni s-au adunat pentru a vedea spectacolul de artificii de la Sydney, al căru ...

    Oana Zăvoranu a cerut divorţul

    După şapte ani de căsnicie şi „o dragoste plină de sacrificii“,  Oana şi Pepe se despart o ...

    VIDEO Cei mai simpatici ursuleţi polari

    Doi ursuleţi polari, gemeni, vor fi în curând atracția principală a Ocean Park-ului Laohutan di ...

    Radu Gabrea: „Moartea lui Ştefan Radof este o pierdere uriaşă pentru teatrul românesc“

    Regizorul Radu Gabrea a declarat că moartea lui Ştefan Radof, care a jucat în filmul său de deb ...

    Melania Medeleanu, dincolo de pupitrul ştirilor „Realitatea TV“

    Știrista nu este fanul evenimentelor mondene pentru că nu îi place să fie în centrul atenţiei. ...

    Primii oameni care întâmpină 2012: Revelion în Kiritimati

    La ora 12.00 (ora României) a  fost miezul nopții în insula Kiritimati (sau Insula Crăciun ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole