Bucureşti: Icoana de la Guadalupe a fost adusă în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de credincioşi au venit, astăzi, la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, unde a fost expusă copia fidelă a uneia dintre cele mai venerate imagini ale lumii creştine, icoana de la Guadalupe.

Denumită de mexicani „La Morenita”, icoana o înfăţişează pe Fecioara Maria însărcinată cu pruncul Isus şi este una dintre cele şapte fotocopii autentificate de cardinalul primar din Mexic.

Bucureştenii s-au perindat pe la catedrală, încă din zori, iar după-amiază icoana, care are o vechime de peste 500 de ani, a fost dusă şi la Palatul Parlamentului.

„Am venit pentru că este o şansă unică să o atingem”, a declarat o tânără care venise să se roage. O altă bucureşteancă în vârstă de 65 de ani a dorit să ajungă şi ea la icoană. „Orice rugăciune este bine primită”, a spus şi Maria Moinescu.

Aseară, părintele Thomas din Statele Unite ale Americii a susţinut o predică în faţa enoriaşilor cărora le-a împărtăşit din istoria icoanei şi ce minuni şi binefaceri le poate aduce, mai ale pentru femeile care au suferit după un avort şi care au fost îndemnate să aibă cât mai mulţi copii.

Potrivit organizatorilor, biserica va fi ţinută deschisă până aproape de miezul nopţii, timp în care va proiectat şi un film documentar.

Imaginea Fecioarei, veche de 500 de ani

Potrivit tradiţiei, Sfânta Fecioară de Guadalupe este singura icoană care s-a „imprimat” ea însăşi în interiorul mantalei unui indian aztec convertit la creştinism.

Portretul îşi păstrează culorile din 1531, iar mantaua care îi serveşte drept suport îşi păstrează proprietăţile naturale. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite