Bucureşti: Fiţuicile, metoda expirată de copiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii nu mai copiază după metoda părinţilor, ci s-au adaptat noilor descoperiri tehnologiceCerneala invizibilă, căştile cât bobul de orez plasate adânc în ureche, reportofonul sau ceasul „a la James Bond» sunt ultimele invenţii în materie de metode de copiat la examene

Imediat ce începe sesiunea de examene sau perioada tezelor, forumurile studenţeşti se umplu de metode numai bune de copiat. Fiţuicile mici de mână, scrisul pe bancă (complet nefolositor dacă eşti mutat) sau scrisul în palmă sunt trecute la capitolul „metode expirate“ care nu mai păcălesc niciun profesor.

Norocul studenţilor, spune un coleg de-al lor, este că iarna se copiază cel mai bine. Hainele groase şi gluga maschează fierele subţiri care ies din urechi şi care „şoptesc“ lecţia înregistrată anterior cu un reportofon. „Îţi pui căciula peste urechi, îţi tragic gulerul mai sus să nu se vadă firul pe ceafă, eventual dacă nu zic nimic profii, stai în canadiană şi reportofonul îl bagi în mâneca stângă să poţi pune pause-play şi să scrii cu dreapta“, explică „Invincibilul“ pe un forum studenţesc, garantând reuşita metodei cu propria experienţă: „Copiat de şase ori aşa până acum, cu succes!“

Reportofonul bate telefonul


Reportofonul pare a fi de preferat în locul telefonului conectat la căşti pentru că şi profesorii au găsit antimetode la copiat. La Universitatea Politehnică Timişoara, spre exemplu, au fost achiziţionate aparate special pentru detectarea telefoanelor mobile. Ledul aparatului se înroşeşte dacă la o distanţă de maximum 40 de metri are loc o convorbire telefonică.  Dacă studenţii renunţă la tradiţionalul handsfree pentru microcăştile wireless cu conectarea prin Bluetooth, montate pe timpan, aparatul anticopiat le poate provoca leziuni. Studenţii sunt avertizaţi cu privire la acest lucru la intrarea în sala de examen.

Pixul cu cerneală invizibilă

O metodă bună este scrierea cursurilor cu pixul cu cerneala invizibilă ochiului şi care are, la celălat capăt o lumină violet care dezvăluie ce e scris. Un astfel de pix costă aproximativ 20 de lei. Tot în pix poate fi ascunsă şi fiţuica. Iată cum: „un tip avea un pix din care ieşea o poză cu un nud. Tipul a scos fotografia, a făcut o bucată de fiţuică zdravănă, a băgat-o în locul pozei. Când voia să copieze trăgea de o margine şi era ca un sul de hârtie“. Fiţuicile nu se mai scriu de mână ci sunt scanate foi întregi de manual micşorate apoi la caractere mici, abia cât să poată fi zărite. Aşadar, noi metode de copiat se descoperă de la un examen la altul, învăţăceii trebuie doar să-şi păstreze calmul, să inspire adânc pentru ca tremuratul mâinilor şi roşeaţa din oraji să nu le trădeze intenţia. 

Examenul, ca o afacere

Perioada examenelor este o afacere pentru comercianţii de căşti microscopice bune la copiat. Pe forumurile studenţeşti pot fi găsite căşti la preţuri pornind de la 70 de lei, până la peste 450 de lei. De fiecare dată, însă, vânzătorul promite că este cel mai puternic sistem de comunicare din lume şi absolut nedetectabil. Microcasca se scoate din ureche cu ajutorul unui magnet şi se poate conecta la orice telefon mobil, mp3 player sau radio. Bateria ţine cam şase ore, iar casca e garantată, în general, doi ani.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite