Fetiţa care a dispărut în zona Lacul Morii a fost găsită moartă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrul unui copil a fost găsit, vineri dimineaţă, plutind pe Lacul Morii din Capitală şi a fost dus la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru autopsie, cel mai probabil fiind vorba despre fetiţa de un an şi nouă luni dispărută în 21 aprilie, transmite Mediafax.

Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112, vineri dimineaţă, privind faptul că a fost observat, pe Lacul Morii, un cadavru de copil, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.
În zonă se aflau poliţiştii de la investigaţii criminale Sector 6, care o căutau pe fetiţa de un an şi nouă luni dispărută în 21 aprilie, astfel că aceştia s-au deplasat la faţa locului.

Cadavrul a fost dus la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei.

Copilul decedat este o fetiţă, are o înălţime de aproximativ 70 de centimetri şi aproximativ 20 de kilograme. Fetiţa era îmbrăcată cu o bluză de culoare verde, pantaloni de culoare mov cu broderie în partea de jos, iar în picioare purta botoşi din plastic cu talpă mov.
Semnalmentele corespund cu cele ale Salmoneei-Nicoleta Măriuţă, dispărută în Sectorul 6 în 21 aprilie, în apropiere de un canal ce se varsă în Lacul Morii. Astfel, familia micuţei a fost anunţată, urmând să se facă recunoaşterea la Institutul Naţional de Medicină Legală.
Cadavrul nu prezenta semne de agresiune.

Fetiţa a fost căutată timp de o săptămână de zeci de poliţişti, poliţişti rutieri, jandarmi, pompieri, scafandri şi agenţi ai Poliţiei Locale. De asemenea, a fost informat Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual "FOCUS", constituindu-se un grup de lucru pentru a stabili ce s-a întâmplat cu micuţa.
Copilul nu a mai fost văzut de părinţi din 21 aprilie, la prânz, ei anunţând poliţia după-amiază. Familia copilului locuieşte într-o baracă improvizată în apropiere de Pod Ciurel.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite