Bucureşti: Eugen Stan este haiducul care cântă folk

De când se ştie, nu a fost o zi în care să nu ia chitara în mâini şi să cânte. E coleg de generaţie cu marii folkişti precum Şeicaru, Socaciu şi Gheorghe Gheorghiu, doar că el a preferat să stea în umbra scenei.

Eugen şi-a luat prima chitară din banii pentru mâncare, pe vremea când era student. „Banii de pe cartela pe care îmi luam mâncarea i-am dat pe prima mea chitară. Ştiu că aveam 360 de lei şi ea făcea 339“, povesteşte cântăreţul. De atunci, nimeni n-a mai reuşit să-i stăvilească dragostea pentru folk.

„Zdrăngăneam oriunde, în camere de cămin, în parcuri, se adunau oamenii şi mă ascultau. Agăţam şi fete, este adevărat, dar nu ele erau scopul pentru care cântam“, îşi aminteşte trubadurul. Cel care a încercat să-i bage beţe în roate a fost tatăl său. „Cum mă vedea că iau chitară mă şi ameninţa că mi-o face guleraş. Cu vremea, s-a obişnuit“, îşi aminteşte Eugen. 

Pe scenă a urcat în anul 1981 la Cenaclul Flacăra şi acolo şi-a cântat piesele cam patru ani, când, din cauza unei furtuni în care a murit o fată, cenaclul a fost suspendat.

Şi-a făcut o formaţie care se numea Magistral, însă publicul îi ştia drept „Grupul Bună Seara“, pentru că-şi începeau fiecare concert cu piesa consacrată de Loredana Groza, „Bună seara iubito“.

Nu a vrut celebritate

Cinci ani mai târziu, şi-a făcut o altă formaţie, Meridian. Unii dintre colegii de formaţie s-au lăsat de muzică pentru că din ea nu se putea trăi. În paralel, şi Eugen şi-a făcut o meserie, lucrează într-o şcoală. Nu are o catedră, dar le cântă uneori elevilor şi pe cei mai talentaţi dintre ei îi adună în grupuri şi-i învaţă să iubească muzica.

Deşi la un moment dat era printre singurii folkişti cu o chitară adevărată, Eugen nu şi-a dorit niciodată celebritatea cu orice preţ. Nu-i pare rău când îşi vede colegii de la Semnal M sau Compact bucurându-se de succes. Pentru el folkul a fost mereu un mod de viaţă, nu o cale spre glorie.

Acum face parte dintr-o formaţie numită Nocturn. Cântă pe versuri compuse de poetul Titu Gheorghe Cocheci. „Este omul care mi-a fost aproape în tot acest timp. Pot să compun şi eu versuri, dar mi-e mult mai uşor să fac muzica pe versurile lui. Ne completăm perfect“, spune artistul.

Întrebări şi răspunsuri:

Care e melodia pe care o interpretezi cu cel mai mare drag?
„Lumină de la Înţelept“. O cânt din `78 şi este melodia mea de suflet. Deşi n-am scris eu versurile, simt fiecare cuvânt. Desigur, îmi sunt dragi şi „Trubadurul“ sau „Generaţia în bocanci“. În general îmi plac melodiile despre haiducie.

Vreo amintire plăcută din toţi aceşti ani de folk?
Senzaţia pe care o am atunci când cânt în faţa oamenilor este de nedescris. O amintire concretă este legată de un spectacol la care toboşarului i s-au rupt unul dintre beţe. A dat fuga până la bucătăria localului şi a luat un făcăleţ. De atunci aşa i-a rămas numele, Făcăleţ.

Ce-i place

Îmi place să fac mâncare, iar ciorba de peşte este una dintre specialităţile mele. Îmi mai place să răsfoiesc cărţi de poezii şi să mă inspir pentru a-mi compune versurile melodiilor.

Ce nu-i place

Prostia. Nu-mi plac oamenii falşi, prietenii care se dau drept prieteni adevăraţi dar, de fapt, te muşcă pe la spate.

CV
Născut: 19 octombrie 1957, Călăraşi
Profesie: Este funcţionar administrativ în învăţămînt
Studii: Facultatea de Economia Turismului din Bucureşti
Familie: Are un băiat, Daniel, de 29 de ani