Eu când vreau să fur, fur. Papan Chilibar, actorul din "Eu când vreau să fluier, fluier", a fost reţinut pentru furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papan Chilibar, un fost deţinut, actor în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, a fost reţinut aseară pentru furt. Actorul amator jucase în rolul celui mai bun prieten al rolului principal. Papan fusese eliberat condiţionat din penitenciarul de la Craiova în luna iulie 2009,  unde a stat închis pentru furt. Tânărul urma să mai joace într-un film dar planurile sale vor fi împiedicate de următoarea perioadă de detenţi

Poliţiştii l-au reţinut aseară pe actorul de ocazie, Papan Chilibar în vârstă de 23 de ani, pentru că a spart mai multe locuinţe din sectorul 3. „El împreună cu alte patru persoane au spart mai multe apartamente prin escaladare. Nu se ştie valoarea exactă a prejudiciului dar au spart şi o casă de bani din care au sustras 8.000 de lei”, a spus Christian Ciocan, purtătorul de cuvând al Poliţiei Capitalei. Bărbatul se află acum în arestul Poliţiei Capitalei.

Îşi întreţinea soţia, copilul şi părinţii surdo-muţi

Reprezentanţii penitenitenciarului sunt şocaţi de această veste, mai ales că tânărul părea că îşi va schimba viaţa şi va renunţa la obiceiurile care l-au băgat după gratii. „ Abia ieşise din închisoare, nu-mi vine să cred că a recidivat! Zilele trecute am vorbit cu el şi spunea că vrea să muncească cinstit. Îmi pusesem obrazul pentru el ca să-i fac rost de un loc de muncă”, a povestit pentru „Adevărul de Seară” Johanna Popescu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Papan locuieşte în Bucureşti împreună cu soţia şi fetiţa lor de trei ani. Mai trebuia să aibă grijă şi de părinţii săi surdo-muţi. Pentru a-şi întreţine familia căra apă la o florărie şi câştiga aproximativ 20 de lei pe zi.


"Are talent, nu are nevoie de şcoală de actorie. Trebuie doar să se ţină departe de prostii", a spus regizorul Florin Şerban

În urmă cu un an părea că dăduse norocul peste fostul deţinut. El împreună cu alţi 16 deţinuţi au fost cooptaţi de regizorul Florin Şerban pentru a juca în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”. Regizorul a ales să lucreze cu deţinuţi pentru a da un plus de originalitate poveştii, aceea a unui tânăr închis într-un penitenciar din România.„M-a impresionat seriozitatea cu care au tratat proiectul. La Papan m-a impresionat talentul, nu are nevoie de şcoală de actorie. Trebuie doar să se ţină departe de prostii”, a spus Florin Şerban care a filmat împreună cu deţinuţii în perioada aprilie -iunie 2009.

În iulie 2009, după încheierea filmărilor, Papan a fost eliberat condiţionat din penitenciar şi a fost un om liber până aseară. În această perioadă a avut ocazia să cunoască o altă lume, aceea avedetelor de pe covorul roşu.

Succesul filmului în care Papan primise un rol important, cel al prietenului rolului principal, l-a dus pe acesta pe podiumul Festivalului de la Berlin. "Nu mă aşteptam să mi se întample asta, şi acum cred că mai visez ", spunea Papan după revenirea sa de la Festivalul Filmului de la Berlin
unde filmul a câştigat Ursul de Argint, marele premiu al juriului, dar şi distincţia Alfred Bauer.

Se pare că visul actorului amator s-a oprit deocamdată pentru că următorii ani îi va petrece în penitenciar. Nici planurile regizorului Florin Şerban în ceea ce-l priveşte, acelea de a-l pune să joace în următoarea peliculă, nu se vor mai putea împlini.  

Vezi mai jos trailerul filmului „Eu când vreau să fluier, fluier“, în care a jucat Papan Chilibar

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite