Bucureşti: Eroii sunt la datorie de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Felix Preda, Dacian Talianu şi Viorel Spînu  sunt bucureştenii care, anul acesta, prin natura meseriei lor, au salvat zeci de vieţi. Cristian Lupan este singurul supravieţuitor al accidentului de la Pasajul Băneasa, din luna mai, când au murit trei muncitori, înghiţiţi de malul de pământ. Reporterii ziarului „Adevărul de Seară” au aflat ce au făcut de Sărbători cei care, în cursul anului, au uitat de ei şi au făcut ec

În urmă cu zece zile, scafandrul-pompier Felix Preda, de la Detaşamentul Special de Salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), a salvat de la înec doi oameni, în aceeaşi tură.

Înfruntând acele de gheaţă din apă, cu răsuflarea tăiată, Felix a reuşit să scoată din apele îngheţate doi bărbaţi. Prima intervenţi a fost la 20 decembrie, pe Lacul Tei, când a salvat un bucreştean care căzuse în apă alergând după raţe. După ce gheaţa s-a spart de trei ori sub el, Felix Preda a reuşit să-l scoată din apă pe Nicolae Marinescu, în vârstă de 58 de ani. Scafandrul şi-a încheiat tura a doua zi, la 21 decembrie, cu salvarea unui pescar din Lacul Morii. „Cel mai mult contează că s-a terminat totul cu bine. Asta îmi aduce satisfacţie la sfârşitul unei zile lungi de muncă“, a spus eroul.

De şapte ani salvator


Scafandrul-pompier, în vârstă de 39 de ani, face parte din Detaşamentul Special de Salvatori de şapte ani, timp în care şi-a riscat propria viaţă pentru a o salva pe a altora.

Anul Nou şi-l va petrece la muncă, alături de colegii săi, cu ochii în patru la petrecerile bucureştenilor. Pentru el, Revelionul va veni a doua zi. „O să fiu liber în prima zi după Anul Nou, pe 1 ianuarie. Atunci o să sărbătoresc cu prietenii. Ei o să petreacă o zi în plus şi pentru mine“, a spus râzând scafandrul-erou.

Operaţie pe muchie de cuţit


Doctorul Dacian Talianu, cel care a salvat-o pe micuţa Isabela Trincă, în vârstă de un an şi jumătate ce suferea de hematom la creier, îşi va petrece ziua de Revelion de gardă. El a operat-o pe micuţă în urmă cu o lună şi jumătate, iar în urmă cu două zile a examinat-o din nou pe Isabela, iar testele medicale au fost îmbucurătoare. „Se simte foarte bine. Deşi avea o mică problemă la o mânuţă, a început să o mişte mai bine.Dacă fetiţa nu ar fi fost adusă imediat la spital, risca să moară“, a adăugat Talianu.



Prin intermediul „Adevărul de Seară“, doctorul Talianu urează „Sărbători Fericite! şi multă sănătate“ atât familiei fetiţei, cât şi cititorilor ziarului nostru. „Sper ca măcar de Revelion să nu ne calce pragul mulţi oameni“, a mai spus neurochirurgul.

Cel mai negru an pentru familia Lupan

Pentru Cristian Lupan, anul 2009 a fost cea mai neagră perioadă din viaţa sa. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, este singurul supravieţuitor al tragediei de pe şantierul Băneasa din luna mai unde trei muncitori au fost striviţi de un mal de pământ. Cel mai mare regret al lui Cristian este că nu a fost lăsat să-i salveze.


image
Bucureşti: Cristian Lupan, singurul supravieţuitor al accidentului de la Pasajul  Băneasa

„Când s-a prăbuşit malul eu am fost acoperit doar de la brâu în jos, iar fratele şi colegii mei erau sub mine. I-am rugat pe pompieri să nu mă scoată pentru că simţeam sub tălpi cum mişcă un om. Cred că era fratele meu. Când m-au scos, pământul s-a prăvălit pe cel de dedesubt şi l-a ucis“, a povestit Cristian.

El va intra în noul an mai sărac sufleteşte pentru că moartea fratelui său a lăsat un gol imens. „Nu ne vom putea bucura ca în alt an mai ales că acum este şi tata bolnav. L-a pus la pământ suferinţa. Alături de familia mea va fi şi soţia şi fiica fratelui meu“, a mai spus Cristian.

Eroul din Lehliu, „decorat” cu o felicitare


Şeful postului de Poliţie Transporturi Feroviare din Lehliu, agentul şef principal Viorel Spînu a reuşit să salveze în noaptea de 15 spre 16 decembrie 40 de oameni aproape degeraţi din Rapidul 685 Bucureşti-Constanţa, înzăpezit pe şine aproape 12 ore. Cu un ARO vechi, care de-abia a pornit, i-a cărat pe cei 40 de oameni la postul de poliţie unde le-a dat ceai cald şi sendvişuri.



La 21 decembrie a primit drept răsplată din partea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor titlul de „Poliţistul Anului” şi o primă de 1.000 de lei, care i-a picat la fix pentru pregătirea mesei de Crăciun. Ieri, Spînu a primit şi recunoaşterea Ministerului Administraţiei şi Internelor: o scrisoare de felicitare pentru fapta sa de acum două săptămâni.


Bucureşti: Viorel Spînu, alături de maşina cu care a salvat 40 de oameni
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite