Bucureşti: Rareş Helici, economistul care se joacă cu focul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rareş a înfiinţat trupa Crispus acum şase ani, la Sibiu, iar ultimul spectacol pirotehnic susţinut de trupa lui a avut loc în Capitală, la Hard Rock Cafe, la sfârşitul lunii noiembrie.

Pirotehnistul a învăţat „meserie“ de la un prieten pe care l-a cunoscut în 2003. „Frederic, prietenul meu, era din Franţa şi împreună am avut un proiect care a durat două săptămâni. El făcea acest gen de show pirotehnic şi de la el am prins această artă. El avea mai multă experienţă şi am învăţat să jonglez în două sau trei luni“, povesteşte Rareş.

Apoi, tânărul a înfiinţat trupa Crispus împreună cu sora lui mai mică, Loredana. „La început am fost doi oameni, doar eu şi sora mea. După un an, mi-am luat toată gaşca mea de prieteni şi le-am arătat noţiunile generale, iar fiecare în particular a învăţat apoi să jongleze cu focul“, povesteşte tânărul sibian.

Trupa Crispus a susţinut în Bucureşti mai multe show-uri de-a lungul timpului. Printre acestea, băieţii au jonglat cu focul la inaugurările unui hotel şi a unui mall, au scuipat flăcări la inaugurarea primei spălătorii auto ecologice care foloseşte doar un litru de apă, iar la ultimul lor show, cel de la Hard Rock Cafe, de la sfârşitul lui noiembrie, băieţii i-au adus un tribut lui Freddie Mercury, alături de alţi artişti ai scenei muzicale din România.
Rareş spune că este o mare diferenţă între trupele străine care fac astfel de spectacole pirotehnice şi cele din România. „În străinătate, există multe trupe care fac astfel de spectacole cu focul. Membrii trupei merg în piaţă, pun o pălărie în faţa lor, iar, dacă trecătorii le pun bani, ei se mulţumesc cu asta. Eu nu am facut acest lucru. Eu am dezvoltat trupa Crispus ca pe o afacere“, a explicat tânărul economist.

Jonglează cu „Devil Sticks“

Când a luat naştere, trupa era alcătuită doar din Rareş şi Loredana, apoi numărul membrilor a crescut la cinci, iar în prezent, Crispus numără opt membri. „A fost destul de greu la început deoarece aş putea spune că noi am fost primii din ţară care au făcut acest tip de spectacol pirotehnic şi nu aveam prea multă experienţă“, recunoaşte Rareş.
Tânărul economist a învăţat în câteva luni să jongleze cu „Devil Sticks“. „La început, eu făceam numere cu un instrument care se numeşte «Devil sticks» şi m-am specializat pe acesta. Acesta este un număr foarte tehnic şi necesită o pregătire temeinică. Niciunul dintre băieţii din trupă nu îl poate face“, râde tânărul. „Devil sticks“ sunt două beţe speciale, cu o lungime de jumătate de metru, cărora li se dă foc la ambele capete. „Eu jonglez cu aceste beţe, le arunc în aer, le dau pe după gât, pe sub picioare. Jonglez doar cu beţele, fără să mă ating de alte lucruri“, a explicat Rareş.

Din fondator a devenit managerul trupei

În prezent, Rareş este managerul trupei Crispus şi rareori mai participă la spectacolele pirotehnice. Ultima oară când a practicat numărul cu „Devil Sticks“ a fost la Festivalul Internaţional de Circ de la Sibiu, ediţia intitulată „The Art of Fire“. „Acum am lăsat-o mai uşor. Nu mai particip la spectacole decât în cazuri excepţionale, când avem spectacole mai lungi“, a mărturisit Rareş.
Un spectacol complet al trupei Crispus durează, de regulă, 30 de minute şi este cel mai lung show pe care băieţii îl susţin. „Noi, de obicei, nu avem o formulă clasică. Fiecare spectacol de-al nostru este diferit faţă de precedentul. Dacă ni se cere ceva special pentru o petrecere barocă sau medievală încercăm să ne adaptăm tematicii pe care o vrea clientul“, a mai explicat Rareş.

Profil Rareş Helici
Născut:
13 iulie 1982, Sibiu
Studii: Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, specializarea Management; Masterat în Economie, specializarea Management
Familie: Are o soră mai mică, Loredana
Profesie: Este economist

Ce-i place
Îmi place să-mi ocup timpul liber cu activităţi cât mai plăcute. Îmi place să călătoresc, dar mai ales să merg la spectacole cu trupa mea. Am călătorit în aproape toată ţara cu trupa Crispus, în mai multe turnee.
Ce nu-i place
Nu îmi place perversitatea care există în interiorul oamenilor şi nu îmi place să fiu minţit.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce este mai dificil, să fii manager sau membru al trupei?
Este mai greu să fiu membru în cadrul trupei Crispus deoarece nu mă atrage foarte mult ideea de a sta în faţa unui public să fac spectacol. Prefer să fiu omul din spatele trupei şi să mă ocup de organizarea spectacolelor şi a turneelor.

Ce riscuri implică activitatea membrilor trupei Crispus?
Poţi să iei foc foarte uşor dacă nu eşti atent. Este foarte riscant. Băieţii din trupă au avut arsuri de gradul doi şi trei, i-am avut internaţi în spital. Fetele îşi protejează părul cu eşarfe. Trebuie să fii foarte atent, mai ales când eşti în aer liber, să vezi din ce parte bate vântul. Vântul se poate schimba şi, dacă bate din faţă, flacăra te poate arde direct.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite