Dezastrul de pe linia 41, “curăţat„ în şapte ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocajul fără precedent, petrecut alaltăieri pe ruta RATB, a afectat 150.000 de bucureşteni şi a băgat în anchetă doi directori. Cele 25 de tramvaie înţepenite pe şine din cauza chiciurei timp de peste 10 ore au fost tractate în depouri cu utilaje împrumutate de la companii private.

Conducerea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) a început ieri evaluarea greşalelor, a pierderilor şi a costurilor cauzate de haosul de pe linia 41.

Potrivit acesteia, prima eroare a fost comisă, în opinia şefului regiei, Adrian Criţ, atât de directorul de Exploatare, Gheorghe Aron, cât şi de directorul de Exploatare Transport Electric, Niculae Voinea.

„I-am anunţat cu o seară înainte (de 1 decembrie – n.r.) că există o avertizare meteo şi că trebuie să scoată tramvaiele pe timpul nopţii din 30 în 30 de minute, ca să evite îngheţarea. După ce că nu au făcut ce le-am spus, au mai făcut o eroare dimineaţa: au scos pe şine tramvaiele, totul a îngheţat şi nici nu au asigurat imediat transport alternative pentru călători”, a explicat Criţ.

Cei doi directori suspendaţi din funcţii şi cercetaţi disciplinar de o comisie internă a RATB nu au depus contestaţii, unul dintre aceştia, Gheorghe Aron, fiind spitalizat.

Niciun călător nu a depus reclamaţie
Pierderile sunt evaluate momentan doar la nivelul costurilor de bilete care ar fi fost încasate, dacă cele 25 de tramvaie ar fi circulat. “Aproximativ 150.000 de călători circulă zilnic pe linia 41, iar noi, ca regie de transport, am pierdut în jur de 200.000 de lei numai din faptul că aceşti călători nu au mai putut folosi mijloacele de transport de pe ruta 41”, a precizat directorul RATB.

Niciun bucureştean afectat de “îngheţarea” tramvaielor nu a depus oficial vreo reclamaţie sau cerere de despăgubire.
Costurile tractării nu vor afecta bugetul regiei bucureştene de transport, deoarce, spune Adrian Criţ, acţiunea a fost făcută “cu utilaje împrumutate de la o companie privată”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite