Bucuresti: De patru ori mai mulţi vitezomani amendaţi în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii de la Poliţia Rutieră au intensificat controalele în traficul din Bucureşti, în urma accidentelor grave, petrecute în ultimele săptămâni.

Două dintre acestea au fost foarte violente: un şofer care rula cu viteză foarte mare pe Bulevardul Lascăr Catargiu a pierdut controlul volanului şi a dărâmat un copac şi un semafor cu maşina.

La două zile după accidentul din centrul Capitalei, o persoană a murit şi alte zece au fost rănite într-o ambuscadă ce a avut loc în faţa Spitalului „Sfântul Ioan” din Capitală.

Astfel, în Capitală, în primele patru zile din această săptămână, au fost acordate de patru ori mai multe sancţiuni faţă de media din primele şapte luni ale acestui an.

De la începutul săptămânii şi până joi, 2.250 de şoferi au fost amendaţi în Capitală, adică peste 500 de pe zi, pentru că au apăsat prea mult pe pedala de acceleraţie.

Statisticile Poliţiei arată că numărul total al amenzilor din primele şapte luni ale acestui an, a fost de aproximativ 27.500, rezultând o medie de aproximativ 130 de sancţiuni pe zi.

De asemenea, de luni până joi, 22 de şoferi şi-au pierdut permisul de conducere pentru că au depăşit limita maximă de viteză legală cu peste 50 de kilometri pe oră, adică aproximativ cinci conducători auto pe zi.

Cifra este de aproximativ patru ori mai mare faţă de media de până acum din acest an: de 1,5 – 313 de premise au fost suspendate în primele şapte luni, din acest motiv.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite