Stiri din Bucuresti

Dan Diaconescu, acuzat din nou de şantaj

24 august 2010, 10:33 |  Autor: Elena Irimia | 

Cuvinte cheie: bucureşti. dna, dan diaconescu,

Dan Diaconescu

Dan Diaconescu

 

Procurorii DNA, poliţia şi Jandarmeria au descins, azi dimineaţă, la sediul SC Ursus Breweries SA din Calea Victoriei, unde se caută probe cu privire la o nouă acuzaţie de şantaj adusă lui Dan Diaconescu şi altor persoane în legătură cu o anchetă jurnalistică privind berea Redds produsă de Ursus, relatează Mediafax.

Judecătoria Sectorului 1 a admis, luni, solicitarea DNA de a efectua percheziţii la sediul societăţii care produce berea Ursus, în dosarul menţionat fiind puşi deja sub învinuire Dan Diaconescu, Diana Voiculescu, Silviu Cezar Alupei şi Doru Andrei Costin Iuga.

Potrivit minutei, instanţa a autorizat efectuarea unor "percheziţii domiciliare la sediul SC Ursus Breweries SA, parte a grupului industrial SAB Miller, din Bucureşti, situat în Calea Victoriei nr. 145 – etajele 4 şi 5 (aşa cum apare în actele societăţii), respectiv etajele 5 şi 6 (aşa cum apare inscripţionat în clădirea «Victoria Center»), sector 1, Bucureşti şi la punctul de lucru al SC Ursus Breweries SA, situat în str. Ştirbei Vodă nr. 26 – 28, et. 7 şi 8, sector 1, Bucureşti".

Astfel, marţi dimineaţă, procurorii DNA însoţiţi de jandarmi şi poliţişti au descins în locaţiile autorizate de instanţă unde caută noi probe în legătură cu o nouă acuzaţie de şantaj adusă lui Dan Diaconescu şi lui Silviu Alupei.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că ar fi vorba despre un nou dosar de şantaj deschis pe numele lui Diaconescu, în care procurorii anticorupţie s-ar fi autosesizat în legătură cu o anchetă jurnalistică din 2009 a lui Alupei, legată de berea Redds produsă de Ursus.

Potrivit surselor citate, acea ancheta jurnalistică ar fi mascat de fapt un eventual şantaj la adresa companiei de bere.

Atunci, Silviu Alupei ar fi susţinut că berea Redds ar conţine anumiţi compuşi dăunători organismului deprinşi din procesul de fabricaţie motiv pentru care Ursus a şi retras această bere de pe piaţă timp de aproape un an.

În legătură cu aceste acuzaţii, procurorii caută, cel mai probabil, un contract de sponsorizare sau o dovadă că de la societatea Ursus au plecat bani către societăţile lui Dan Diaconescu.

Conform aceloraşi surse, în perioada 6 - 13 august, Garda Financiară a efectuat un control de fond la toate societăţile patronate de Diaconescu, dar nu s-ar fi găsit nereguli. În schimb, în urma controlului Garda Financiară ar fi dispus ca Diaconescu să aducă actele contabile ale societăţilor pe care le deţine pentru perioada 2004 - 2008, ceea ce nu s-a întâmplat încă pentru că angajaţii acestuia sunt în concediu.

Cercetat pentru şantajarea unui primar

Într-un alt dosar, Dan Diaconescu este cercetat alături de fostul realizatorul OTV Doru Pârv în legătură cu şantajarea primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ.

Cei doi au fost arestaţi preventiv în 23 iunie. Două zile mai târziu, Tribunalul Bucureşti, judecând contestaţiile lor, a decis punerea în libertate a lui Dan Diaconescu, dar menţinerea în arest preventiv a lui Doru Pârv. Cel din urmă a fost eliberat în 4 august.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie-septembrie 2009, Dan Diaconescu, în calitate de asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, l-a ameninţat pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, atât direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Pârv, realizator la acelaşi post de televiziune, să îi dea 200.000 de euro pentru a nu dezvălui "opiniei publice fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana respectivă, cum ar fi deţinerea unei importante averi nejustificate sau efectuarea de tranzacţii imobiliare ilicite".

Primarul ar fi plătit efectiv 30.000 de euro şi 4.200 lei lui Doru Pârv, potrivit procurorilor.

Dan Diaconescu mai este pus sub acuzare, tot pentru şantaj, alături de Mihai Ghezea, fost director al publicaţiei Atac la persoană. În aprilie 2005, Mihai Ghezea, care era şi colaborator la OTV, l-ar fi şantajat şi ameninţat pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, cerându-i o sută de mii de euro, din care ar fi primit 4.500 de euro.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Dan Diaconescu a renunţat la şefia Partidului Poporului în favoarea fratelui său Mario

    Preşedintele Partidului Poporului este, în acte, Mario Diaconescu, fratele patronului OTV. Tone ...

    FOTOGALERIE Cum au parodiat românii statuia lui Traian, sculptura-hibrid care i-a oripilat pe trecători

    Sculptura cu Împăratul Traian, amplasată pe scările Muzeului de Istorie, a stimulat creativita ...

    Bucureștenii își vor lua adio de la metrourile românești! Mai mult, vor circula cu trei tipuri diferite de tren

    Compania românească Electroputere nu va mai produce nici locomotivele, și nici trenurile de me ...

    Cinematograful Cityplex a stins lumina definitiv! Azi a fost ultima zi de funcţionare a multiplexului

    Cityplex, cinematograful amplasat în centrul comercial City Mall din zona Eroii Revoluţiei, a r ...

    De ce a fost scoasă din grila de programe emisiunea lui Dan Diaconescu

    Începând din data de 17 mai, emisiunea Dan Diaconescu Direct nu va mai rula pe postul OTV. Moti ...

    Fuga din Paris: antreprenorii înstăriți fug de socialismul lui Hollande

    Jeremie Le Febre, fondator al TBG Capital Advisors este unul dintre antreprenorii care intențio ...

    Cum va arăta plaja Modern. Vor fi înălţate un hotel, cazino, complex hotelier, parcări şi o terasă panoramică GALERIE FOTO

    Fin.Co.Ge.Ro vrea să construiască un complex hotelier format din cazino şi un hotel, un complex ...

    Pasajul Pipera, deschis circulaţiei înainte de Paşte

    Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a avansat azi un nou termen pentru deschiderea circulaţiei ...

    F-A-B-U-L-O-S: România, campioană europeană la gimnastică după patru ani! Transmite-le un mesaj fetelor!

    Echipa feminină de gimnastică, pregătită de cuplul Bellu-Bitang, a reuşit o performanţă senzaţi ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole