Bucureşti: Cursuri de făcut peruci şi mustăţi false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucenicii se specializează în profesii precum peruchier, machior, montator de decoruri şi recuziter, din ce în ce mai greu de găsit în lumea teatrelor

Practicate de obicei din tată în fiu, „meseriile de culise” presupun o mare dedicare, bazată pe iubirea de teatru. „În aceste meserii se munceşte cam întreaga zi. Machiorul, de exemplu, vine la repetiţiile de dimineaţă şi stă şi seara, la spectacol, iar maşiniştii vin de la ora opt ca să schimbe decorul din seara trecută şi să monteze noul decor, pe care apoi îl manevrează şi în timpul reprezentaţiei. În condiţiile în care salariile sunt foarte mici, aceste profesii nu prea au căutare în ziua de azi. Totuşi, cei care se vor specializa în meseriile de culise vor putea găsi de lucru nu doar în tearu, ci şi în cinematografie şi în televiziuni. Aceste meserii le pot da, tinerilor, startul în câştigarea unui ban cinstit”, a menţionat George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie.

Cursurile organizate prin proiectul „Opera Prima” la Teatrul de Comedie, în colaborare cu UNATC, Clubul UNESCO „Adolescenţii” şi Direcţia de Asistenţă Socială Bucureşti se desfăşoară în perioada iunie-septembrie 2010 şi sunt ţinute de maeştrii Gabriela Azzali – machiaj, Virginia Popa – perucherie, Mihaela Oancea – recuzită şi fraţii Silviu şi Mugur Mehedinţeanu – montare decor.

În cadrul programului, cursanţii vor fi invitaţi şi la vizionare de spectacole, pentru a se familiariza cu lumea teatrului.

Proiectul Opera Prima este finanţat de Consiliul General Primăria Capitalei şi se derulează prin Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

"Dorim foarte mult ca şi în anul viitor să se găsească fonduri pentru a da o şansă şi altor copii să se formeze în aceste meserii, de culise, pe cale de dispariţie”, a spus iniţiatorul şi coordonatorul proiectului, actorul Paul Chiribuţă.

Îşi fac mâna pe mustaţa lui Charlie Chaplin

Primul modul al cursurilor de meserii de culise, care durează până pe 9 iulie,  este frecventat de 24 de tineri, cu vârste între 14 şi 20 de ani.

La machiaj sunt vreo 15, la montare decoruri, cinci, la recuzită vin trei copii, iar la peruchierie, doar două fete.

Cursurile se ţin în cabinele actorilor şi pe scena Teatrului de Comedie.

Curioşi să vadă ce este mai interesant la fiecare meserie, cursanţii trec în vizită pe la toate atelierele. „La peruchierie, pe lângă Adriana şi Florentina, mai vine şi Flavius, de la machiaj. Toţi trei sunt foarte talentaţi”, a spus Virginia Popa, specialista în peruci, de peste 30 de ani, a Teatrului Bulandra.

Viitorii peruchieri au făcut cunoştinţă cu calapodul pe care se pun perucile, cu croşeta care este folosită la implantarea firelor de păr şi cu tulul care căptuşeşte perucile.

„Folosim păr natural şi toate materialele sunt de import, de la firme de specialitate. Meseria este foarte migăloasă şi presupune talent artistic. Pentru început, copiii vor face «mustaţa lui Chaplin», care deşi este foarte mică, implică montarea câtorva sute de fire de păr”, a spus maestra peruchieră.




București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite