Cum se cumpără cununiile religioase la bisericile de fiţe din Capitală VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costul unei cununii religioase la Biserica Sfântul Elefterie nu se negociază prea mult: 1.500 de lei, că doar şi biserica e cu pretenţii. Reporterii „Adevărul de seară“ s-au pus în pielea unor tineri însurăţei care vor să se cunune religios, dezvăluind astfel tarifele practicate de preoţii bisericilor din Capitală pentru oficierea acestei taine.

Citeşte şi:
adevarul.it - AUDIO. S-a privatizat Biserica?

Alergătură, tocmeală în uşa altarului şi salariul pe aproape o lună. Cam atât îi costă pe doi tineri trecerea la cele creştineşti. Tarifele tocmite de preoţii bucureşteni sunt cuprinse între 600 de lei, la Biserica Sfântul Anton şi 1.500 de lei, la Bisericile Sfântul Spiridon şi Sfântul Elefterie. Slujitorii Domnului au grijă să pomenească despre greutăţile lumeşti ale bisericii, în timpul negocierii tarifului. 
„Vistiernicii“ bisericii eliberează chitanţă doar pentru o mică parte din sumă, restul banilor sunt de fapt o „donaţie“ pentru sfântul lăcaş.

Cununie „all inclusive“
Dintre cele şapte biserici verificate de reporterii „Adevărul de seară“ cele mai mari tarife pentru o cununie „all inclusive“ le au bisericile Sfântul Elefterie şi Sfântul Spiridon, 1.500 de lei. În acest preţ intră corul, „dreptul“ preoţilor şi bacşişul slugilor din preajma altarului, fără de care nu se discută.

Când Dumnezeu cere bani
Preotul de la Sfântul Elefterie n-a negociat prea mult, după câteva urări de bine şi pilde de viaţă pe care le-a împărtăşit tinerilor însurăţei. Din uşa altarului, şi-a anunţat tariful sugerând că şi biserica este una cu pretenţii, iar până la urmă totul costă, chiar şi în casa Domnului. „Păi, dacă mergi la Hilton, nu tot plăteşti, dar la biserică nu e o afacere, aici dăruieşti de bunăvoie, are şi biserica atâtea cheltuieli. E ca un dar pentru Dumnezeu”, se grăbeşte părintele să-şi justifice preţul cam piperat. Cât despre chitanţă nu se poate discuta. „Banii se împart, nu am cum să vă dau chitanţă, gândiţi-vă că băieţii ăştia din cor nu pleacă nici cu bani de tramvai”.
Tot cu 1.500  de lei „se cumpără” o cununie religioasă şi la Biserica Sfântul Spiridon din Capitală. Un preot bătrân, cu barba netezită pe piept , îşi consultă agenda de programări şi spune scurt: „La noi se plăteşte un avans de cinci milioane (n.r. lei vechi) şi zece milioane în ziua cununiei. Chitanţa se dă pentru cei cinci milioane, iar când veniţi în ziua cununiei, atunci vi se eliberează certificatul de căsătorie religioasă”.

Citiţi mâine în Adevărul de Seară şi pe www.adevarul.ro la ce biserică din Capitală preotul este dispus să te cunune şi gratis

Video: Cum se "cumpără" o cununie religioasă la Sfântul Spiridon din Bucureşti

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite