Criza financiară ne-a adus găinarii acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul trimestru al acestui an, numărul furturilor sesizate din Capitală a crescut cu un sfert faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.Această evoluţie este pusă pe seama crizei economice şi a hoţilor care s-au întors în ţară după ce nu le-a mai mers treaba în străinătate, susţin sociologii.

Criminalitatea stradală a crescut simţitor în primele patru luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2009, rezultă dintr-o analiză dată ieri publicităţii de Poliţia Capitalei. Cea mai mare creştere se observă în cazul infracţiunilor mici, aşa-numitele găinării, cum ar fi furturile din maşini şi cele din magazine, care reprezintă peste două treimi din totalul furturilor sesizate. În total, în primele patru luni ale acestui an au fost reclamate 14.838 de furturi în Capitală, faţă de 11.834, înregistrate în aceeaşi perioadă din 2009.

Cea mai mare creştere a avut-o numărul furturilor de obiecte din exteriorul maşinilor, cum ar fi oglinzile sau ştergătoarele auto. Anul acesta au fost înregistrate de aproape trei ori mai multe furturi de astfel de obiecte, şi anume 2.469, faţă de 964 anul trecut.

Hoţii nu mai au de lucru în-afară
Potrivit sociologului Mircea Chivu, creşterea a fost cauzată de întoarcerea acasă a infractorilor români care „operau“ înainte în Spania, Italia sau în alte ţări europene. „Expulzările hoţilor români din afară au îngroşat rândurile infractorilor autohtoni“, susţine Chivu. În privinţa furturilor de componente din exteriorul maşinilor sau de lucruri ieftine, sociologul susţine că statisticile nu reflectă întotdeauna realitatea, pentru că oamenii nu le reclamă mereu.

„Mulţi nu se complică să mai apeleze la Poliţie dacă le-a dispărut oglinda de la maşină pentru că nu au încredere că li se va soluţiona cazul“, conchide Mircea Chivu.

Sociologul Alfred Bulai spune că o altă categorie care este tentată să se apuce de furat în perioadă de criză economică sunt tinerii. „Nu este foarte probabil ca un om care a lucrat toată viaţa ca poştaş, spre exemplu, să se apuce de furat oglinzi auto dacă este dat afară. În schimb, un  tânăr care nu îşi poate găsi loc de muncă este mai tentat să se apuce de găinării“, susţine sociologul.

Bucureştiul, casa infractorilor
Şeful Poliţiei Comunitare din Capitală, Ion Ţincu, susţine că majoritatea celor care comit găinării în Capitală sunt din provincie. „Mulţi sunt originari din localităţi sărace din Moldova sau din alte zone sărace ale ţării. După ce au plecat din străinătate, s-au oprit în Bucureşti, unde au mai mult de furat“, spune Ţincu. El a adăugat că, într-adevăr, numărul celor care comit găinării a crescut în primul trimestru al acestui an cu aproximativ 20%, faţă de ultima perioadă a lui 2009.

Au scăzut violenţele
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, susţine că numărul de furturi a crescut din cauza crizei financiare. „Poliţia are, totuşi, sub control fenomenul infracţional. Acest lucru poate fi observat din scăderea numărului infracţiunilor comise cu violenţă“, a declarat Ciocan. Numărul cazurilor legate de vătămarea corporală a scăzut de la 1.779 la 1.041.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite