Cristi Paţurcă,scăpat din nou din ghearele morţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solistul Cristian Paţurcă va suferi un transplant de ficat până la sfârşitul acestui an, iar luna aceasta va primi şi o locuinţă „Trubadurul mineriadelor” trăieşte o poveste asemănătoare cu cea a solistului trupei „Iris”. Cea care îi va dona o parte din ficatul său fiind nu soţia, ci iubita lui.

La începutul anului viaţa celui care a compus „Imnului Golanilor” într-o toaletă, cântec devenit apoi simbol al Mineriadelor din ’90, şi al noţiunii de libertate, atârna de-un fir de aţă, iar acum „a ieşit soarele şi pe strada lui”, cum el însuşi spune. Ultimii ani şi i-a petrecut în spitale, sanatorii, în sediul Asociaţiei 21 Decembrie din strada Batişte din Capitală  sau chiar pe stradă, în urmă cu doi ani rămânând fără casă. Acum locuieşte cu chirie într-un apartament din zona Moghioroş din Bucureşti. O viaţă de mizerie, ar spune românul şlefuit într-o democraţie câştigată de un buchet de „golani nebuni” în 1989. Cristi Paţurcă nu regretă nimic şi nici nu are ceva să reproşeze cuiva. Este fericit atâta timp cât poate să-şi ţină chitara în mână şi să-i cânte „Măi, animalule!” lui Ion Iliescu, iar în vârful buzelor să-şi mai agaţe o ţigară.


„Singurul lucru pe care-l regret este de ordin personal: divorţul meu”, mărturiseşte Paţurcă după 21 de ani de libertate.

Pe urmele lui Minculescu

Diagnosticat cu două dintre cele mai necruţătoare boli, TBC şi ciroză, Cristi nu se lasă bătut. Pătruns de optimism spune că starea lui de sănătate este vizibil îmbunătăţită,  chiar dacă acum două săptămâni a fost internat în spital, în comă. „O să păşesc şi eu pe calea pe care a fost şi colegul meu Cristi Minculescu. Am găsit o persoană compatibilă cu mine, nu este soţia, dar este prietena mea, la fel ca şi în cazul lui Cristi. Să vă spun ceva? Atât motivul cirozei mele, cât şi a lui Cristi, care se ştie, a fost alcoolul, cât şi evoluţia ulterioară a bolii noastre sunt absolut asemănătoare. La plămâni sunt vindecat. Acolo chiar a ieşit soarele pe strada mea, sunt vindecat. Sigur, mai sunt sub tratament, care va mai dura vreo două luni, tratament care durează de un an jumătate. La trei zile după comă am reuşit să ţin chitara o oră şi jumătate. A fost bine, a fost foarte bine. Am cântat cu Maria Gheorghiu”, mai spune Cristi Paţurcă. Mai mult decât atât, pregăteşte volumul al doilea al cărţii sale „Mi-e greu titlul de erou”, volumul al doilea al CD-ului „La majorat”, precum şi un album de colinde. „Un băiat şi o fată care cântă colinde, altfel decât s-a cântat. Să nu vă gândiţi la Hruşcă, va fi cu totul altceva. Este imprimat, este gata”, întăreşte el.

Preşedintele care i-a schimbat viaţa


În luna februarie a anului acesta, în timp ce era internat la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală, Cristi Paţurcă a primit o vizită neaşteptată: a preşedintelui Traian Băsescu. „A venit cu două plase: una cu fructe şi una cu prăjituri, în blugi şi în tricou. A venit la spital la Cristi Paţurcă. M-a urecheat că nu i-am spus despre situaţia mea. «Ai bani în buzunar?», m-a întrebat. «Da!», şi am scos din buzunar vreo 20 de milioane, cât aveam la mine. Scoate şi el din buzunar vreo 50 de milioane şi mi le dă. În cinci zile am avut şi certificatul de revoluţionar. În spital mi l-a aduc chiar ministrul secretar de stat responsabil cu problemele revoluţionarilor”, povesteşte trubadurul o vizită care i-a schimbat viaţa. „Luna aceasta voi primi şi o locuinţă”, completează el.

Titlul de erou

În decembrie 1989, la Dalles i-au şuierat gloanţele pe lângă ureche, şi-a pierdut logodnica, pe Ruxandra Marcu, şi solitul vocal al formaţiei cu care cânta, pe Mihai Gâtlan. „E o vorbă: glonţul care ţi-e ţie destinat, nu-l auzi. Ei, eu le-am auzit pe toate. Trebuie să spun, fără ruşine, că în noaptea de 20 spre 21 decembrie, Dumnezeu ştie cum am scăpat, mergând pe stradă cu prietena mea de atunci, am descoperit cu stupoare că blugii mei, pe piciorul drept, erau uzi: făcusem pe mine, evident că nu de bucurie, ci de frică. Nu mi-e ruşine să spun asta”, mărturiseşte Cristi Paţurcă.
După 21 de ani, i-a rămas gustul rânced al acelor zile de coşmar, dar nu şi-a pierdut speranţa. „Pe 21 decembrie, când, Ceauşescu încă era la putere, armata a început să tragă noaptea, şi aveam chiar gustul acela, un gust înfipt în cerul gurii cu miros de sânge, pipi cald şi de praf de puşcă. Mai ales de comemorările care au loc în decembrie, când se dau la televizor videoclipurile mele, chiar îmi vine în gură gustul acela. E paradoxal”. De ce îi este greu titlul de erou. Pentru că îi este tare greu, ar răspunde Paţurcă, dar cel mai tare îi apasă nu umerii, ci sufletul. „Umerii sunt apăsaţi de boxele pe care le-am cărat în spate”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite