Copaci căzuţi şi maşini avariate după furtuna de azi-noapte
0Capitala a fost afectată din nou de o furtună ce a izbucnit brusc azi-noapte. Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vijelie, iar câteva localităţi din preajma Bucureştiului au rămas fără curent electric.
Cele mai afectate au fost sectoarele 4 şi 5, unde pompierii au intervenit pentru a da copacii la o parte, înainte ca aceştia să provoace pagube şi mai mari. Vântul puternic a distrus şi firele de înaltă tensiune, iar câteva localităţi de lângă Bucureşti au rămas în beznă.
Pe lângă problemele provocate de vântul puternic, ploaia torenţială a dat şi ea bătăi de cap bucureştenilor, câteva subsoluri fiind inundate.