Circul a ieşit pe patine în Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un leu, un tigru şi un urs au evadat din arenele circului, şi-au pus patine în picioare şi au cerut oamenilor care se aflau aseară în Cişmigiu să semneze o petiţie pentru eliberarea lor.

Chiar dacă „animalele sălbatice“ erau de fapt activiştii Vier-Pfoten, fundaţie care se ocupă cu protecţia animalelor, mesajul a ajuns la bucureşteni, iar protestul s-a dovedit a fi unul inedit.

„Nu ştiam până acum de această campanile, dar recunosc că acum mi-au atras atenţia. Mă voi documenta mai bine cu privire la modul în care sunt tratate animalele în circ şi voi semna pentru eliberarea lor“, a declarat Maria Ioncea, o bucureşteancă ieşită la o plimbare pe patine.

Vier-Pfoten a iniţiat anul trecut o campanie la nivel european numită „Stop it! Fără animale sălbatice în circuri” pentru interzicerea la nivelul Uniuni Europene a folosirii animalelor în numerele de acrobaţie de la circ.

„Suferinţa animalelor sălbatice din circuri este inimaginabilă. Mulţi dresori lovesc cu brutalitate animalele sălbatice si chiar recunosc acest fapt. Nu există nicio justificare pentru ca aceste fiinţe să sufere în continuare doar pentru amuzamentul oamenilor“, a declarat Veronica Tulpan, coordonator proiecte naţionale, Vier-Pfoten România.

Fundaţia are nevoie de 10.000 de semnături pentru a face un prim pas în schimbarea legislaţiei şi, spun reprezentanţii ei, în ţări precum Bulgaria, Austria sau Polonia s-a interzis deja folosirea animalelor sălbatice în numerele de circ.

Protestul va mai avea loc şi în această seară pe patinoarele din Drumul Taberei şi Cişmigiu, de la orele 18.00.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite