Stiri din Bucuresti

Bucureşti: Chiliman va plăti 10.000 de euro unui bolnav de SIDA

18 februarie 2010, 13:48 |  Autor: Elena Irimia | 

Cuvinte cheie: Bucureşti, Andrei Chiliman, SIDA, sector 1, daune morale, bolnav,

Andrei Chiliman va trebui să-i plătească daune morale unui bucureştean bolnav de SIDA

Bucureşti

Andrei Chiliman va trebui să-i plătească daune morale unui bucureştean bolnav de SIDA

 

Tribunalul Bucureşti a hotărât luni ca primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, să-i plătească daune morale în valoare de 10.000 de euro unui bucureştean bolnav de SIDA.

Bărbatul a dat în judecată atât primăria cât şi pe reprezentantul ei pentru discriminare şi divulgarea datelor cu caracter confidenţial. Totul a început în luna martie 2008, când pe site-ul Primăriei Sectorului 1 au fost afişate numele, adresele şi CNP-urile unor cazuri sociale, printre care şi cele ale unor persoane  infectate cu HIV/SIDA.

 „Bolnavii care s-au regăsit pe site au avut o serie de probleme la vremea aceea, fiind discriminaţi. Unul dintre ei a avut curajul să meargă mai departe şi să dea în judecată primăria şi primarul şi acum, după doi ani, a câştigat“, a spus Sebastian Turcu, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Persoanelor afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

A cerut 100.000 de euro


Avocatul bărbatului spune că prin publicarea datelor personale pe site-ul instituţiei publice s-au încalcat mai multe legi şi Codul Penal. „Pentru noi a fost o muncă titanic, iar victima, care este şi bolnavă, a avut o voinţă de fier să lupte pentru drepturile sale. Iniţial am cerut în instanţă despăgubiri de 100.000 de euro, dar instanţa a hotărât 10.000. Este un început şi, cel mai important, este că s-a creat precedentul“, a declarat Sebastian Turcu, avocatul bolnavului.

Reprezentanţii primăriei spun că vor plăti daunele morale şi că le pare rău pentru incident. „A fost o eroare a unui funcţionar, nu este vina primăriei şi nici a primarului. Totuşi, instituţia se va supune instanţei şi va plăti“, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1, Alexandru Ichim.

Cifră
300 de persoane cu diferite tipuri de handicap, dintre care 5 bolnave de SIDA, au apărut pe site-ul primăriei Sectorului 1

Codul Penal prevede la art.19 că „divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunostinţă în virtutea profesiei ori a funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă“.

S-a mai încălcat şi Legea nr.584 din 29 octombrie 2002 Art. 8. „Păstrarea confidenţialităţii datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru: a) angajaţii reţelei sanitare; b) angajatorii acestor persoane; c) funcţionarii publici care au acces la aceste date.

Legea nr. 46 din 21.01.2003, privind drepturile pacientului, Cap. I, prevede la Art. 22 că “informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă acordul sau legea o cere în mod expres”.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ion M. Ioniţă

    Traian Băsescu a avut de ales între două căi. Fie accepta alegeri anticipate şi cerea tuturor partidelor parlamentare să stea la masa negocierilor pentru a găsi formula organizării scrutinului astfel încât să nu existe suspiciuni de fraudă, fie forţa constituirea unui nou guvern al aceleiaşi coaliţii PDL-UDMR-UNPR. Continuare

    În sfârşit, vom putea merge la coasă, domnule Boc!

    Grigore Cartianu

    În urmă cu doi ani şi jumătate, pe când îşi ascuţea coasa în regim de PR la o fermă din Ialomiţa, prim-ministrul Emil Boc a lansat o provocare: dacă există vreun ziarist care ştie să cosească la fel de bine ca el, îl va invita la o şedinţă de Guvern.

    Pâlnia şi Predoiu

    Sabin Orcan

    Din păcate, calităţile dlui Predoiu nu sunt printre cele mai căutate pe malurile Dâmboviţei.

    ARC merge mai departe

    Liviu Antonesei

    Acum, ARC s-a adresat direct partidelor cu propunerile din Cartea Albă a bunei guvernări, cerându-le să participe la definitivarea acesteia şi, apoi, s-o semneze. Aştept cu nerăbdare reacţia acestora!

    Privind înapoi, spre România

    George Radulescu

    Dintr-o Românie îngheţată la suprafaţă şi clocotind în interior, orice ieşire, cât de scurtă, nu poate fi altfel decât revigorantă.

    Nu merită să trăieşti în România

    Ovidiu Nahoi

    România a pierdut o parte însemnată a elitelor ei profesionale.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole