Bucureşti: CFR-ul amână despăgubirile pentru întârzierea trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O normă europeană, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 3 decembrie, ar fi obligat CFR-ul să restituie bani călătorilor care ajung la destinaţie cu mai mult de o oră întârziere. Trenurile de călători au însumat în 2008 o întârziere de 900 de zile. Reprezentanţi companiei dau vina pe infrastructura proastă şi lipsa de investiţii

Aseară, în Gara de Nord din Capitală, din 10 trenuri câte trebuiau să sosească între 18.00 şi 20.00, opt anunţau întârzieri între 15 şi 80 de minute. Acceleratul care ajungea de la Satu Mare anunţa o întârziere de 40 de minute, un altul care ajungea de la Salonic ajungea cu 80 de minute mai târziu decât scria pe bilet, iar expresul care face legătura Aeroportul Henri Coandă - Bucureşti era anunţat cu o întârziere de 65 de minute.

„Fac acest drum zilnic, pentru că lucrez în Otopeni. Ar fi trebuit să facă 45 de minute, însă în fiecare zi are întârziere de 15 minute până la peste o oră. Sunt total nemulţumită!“, spune Gabriela Ivaşcu, navetistă. La informaţii, doamna din spatele ghişeului găseşte o scuză pentru fiecare tren întârziat: „cele care vin din afară stau la graniţă, cele care vin dinspre Braşov au întârzieri pentru că se lucrează la infrastructură, iar astăzi, la Otopeni a fost o problemă“.

Au găsit chichiţa ca să nu plătească

Teoretic, de la 3 decembrie, scuzele n-ar mai valora doi bani, întrucât călătorii care au aşteptat prin gări mai mult de o oră ar fi trebuit să-şi primească înapoi 25% din preţul biletului. De asemenea, la întârzieri mai mari de două ore, călătorul ar fi fost despăgubit cu 50% din suma plătită. Cel puţin aşa prevede o normă europeană, pentru care însă responsabilii CFR au cerut o derogare de 5 ani, timp în care va fi refăcută infrastructura.

Regulamentul european obligă, de asemenea, operatorii de căi ferate să plătească despăgubiri consistente în caz de deces sau de accident produse din vina companiei. Cel puţin 21.000 de euro, în maximum două săptămâni de la producerea accidentului. Compania se plânge însă că n-are bani pentru astfel de cheltuieli.

Peste toate, sindicaliştii CFR ameninţă din nou cu greva! Ei sunt nemulţumiţi de nivelul salariilor şi de neplata tichetelor de masă. Deşi era programată pentru 27 noiembrie, sindicaliştii au anunţat că au amânat greva până la 9 decembrie, pentru a nu fi acuzaţi de coalizare cu anumite partide politice. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite