Bucureşti: Capitala, printre cele mai poluate oraşe din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un top realizat de „The Economist Intelligence Unit“, intitulat „Indexul European al Oraşelor Verzi“, Capitala României ocupă locul 28, din 30 de oraşe europene introduse în topul celor mai poluate oraşe.

Oraşele din Scandinavia ocupă primele locuri ale topului, fiind considerate cele mai verzi oraşe ale Europei. Astfel, pe primul loc s-a clasat Copenhaga, cu un punctaj de 87,31 din 100, urmată de Stockholm, cu 86,65 de puncte şi Oslo, cu 83,98.

Singurele oraşe europene mai poluate decât Bucureştiul sunt capitalele Bulgariei şi Ucrainei, Sofia şi Kiev.

Marile capitale europene nu stau nici ele foarte bine, Parisul ocupând locul 10, cu 73,21 de puncte, urmat de Londra şi Madrid. Capitala Italiei este aproape de mijlocul clasamentului, pe locul 14.

În realizarea topului au fost luaţi în calcul opt factori: emisiile de dioxid de carbon (CO2), resursele de energie, densitatea clădirilor, transporturile, resursele de apă, cantitatea deşeurilor, calitatea aerului şi politica mediului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite