Îmbulzeală ca la aghiasmă la mărfurile chinezeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul magazin de mărfuri confiscate din Capitală a fost deschis astăzi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).Dornici de cumpărături cât mai ieftine, sute de bucureşteni au stat ore întregi în frig, la coadă, ca să poată intra în magainul amenajat pe strada Măriuca, nr. 14.

„Stăm de la 5.00 dimineaţa şi nu lăsăm pe nimeni să se bage în faţă”, au vociferat bucureştenii care au venit de la primele ore ale zilei la magazinul din  Berceni, care a fost inaugurat astăzi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti (DGFP) din cadrul ANAF.

Intrarea în magazin a fost supravegheată de forţele de ordine care au încercat să disciplieze mulţimea. La ora 9.00, unitatea a fost deschisă şi oamenii au început să se împingă şi să dea din coate ca să poată intra să apuce cât mai multă marfă.

image

„Programul normal este între 9.00 şi 15.00, dar astăzi va fi prelungit până la ultimul client. Ca să evităm îmbulzeala vor fi lăsate câte zece persoane să intre în magazin”, a declarat Ionuţ Cuc, ofiţer de presă al DGFP.

Dezamăgire printre clienţi

Înţepeniţi de frig, oamenii au rămas să aştepte până ce le-a venit rândul să intre. S-au repezit la mărfurile de pe raft, dar după puţin timp nu s-au mai arătat atât de entuziasmaţi. Câteva poşete, câteva perechi de papuci sau perechi de bocanici se puteau găsi pe rafturile magazinului.

„Am cumpărat un pantalon de trening. O să mă mai uit, dar nu este ce mă aşteptam, mai ales calitatea lasă de dorit”,a declarat, Elena Ilie, una dintre cliente. “Eu vroiam o percehe de bocanic eram dispus să dau vreo 80 de lei, dar nu am găsit nimic”, a spus şi Aurel Neagu, un alt client.

În magazinul ANAF, un pulover costă 10 lei, o fustă ajunge la 11 lei, o pereche de blugi este 15 lei. În încăperi separate se află produsele pentru copii şi podoabele de Crăciun, un glob ajungând la 4 lei, iar instalaţia electrică la 7 lei.

Într-o altă cameră, produsele alimentare care însă sunt limitate ca ofertă. Mai mulţumit s-a declarat Ion Ştefan care a venit cu fratele său şi şi-au făcut proviziile la băutură pentru sărbători.

Îmbulzeală ca la aghiasmă la mărfurile chinezeşti

„Am luat bere, sucuri, seminţe la preţuri convenabile”, a spus tânărul. Un pet de doi litri de bere ajungea la 3.5 lei, iar o pungă cu seminţe la 2 lei. Încet-încet, coada din faţa magazinului s-a întins pînă în stradă şi asta pentru că oamenii au auzit de marfa ieftină şi au crezut că merită efortul să stea în frig.

Confiscate de la Dragonul Roşu

Magazinul din Berceni va fi deschis de luni până joi, urmând să fie aprovizionat în funcţie de mărfurile confiscate de inspectorii vamali şi de comisarii de la Garda Financiară. Cele mai multe provin din complexurile comerciale Europa şi Dragonul Roşu.

Costurile de amenajare ale magazinului din Berceni se ridică la 15.000 de lei fiind primul de acest gen din Bucureşti, potrivit ANAF. La nivel naţional, mai există alte 21 astfel de unităţi din care în primele zece luni din 2010, s-au încasat 35,2 milioane de lei, în urma comercializări.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite