Brambureală la plata cu cardul în Gara de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciunul dintre călătorii pe care i-am întrebat dacă ştiu că la Gara de Nord se poate cumpăra bilet de tren, plătind cu cardul, nu auziseră despre acest sistem de plată.

Doi tineri, Mădălina Petcu şi Eugen Mănescu, care plecau la Focşani, au fost foarte miraţi să audă că există plata cu cardul la Gara de Nord.

„Dar unde este acel ghişeu, că noi am prefera să plătim cu cardul”, a spus Mădălina.

Când au aflat, însă, că doar la casa cu numărul 1 de la „Internaţional” se află un cititor de card, (la care, însă, trebuie să prezinţi un bon scris de mână, de la altă casă, pe care este trecută suma de plată), şi că, după ce ţi se opresc banii din cont, nu ţi se dă biletul, ci o chitanţă, pe baza căreia, la casa care ţi-a dat, iniţial, bonul, primeşti biletul, au izbucnit în râs. „Ca la noi, la nimeni”, au comentat ei.

Nici călătorii străini nu au aşteptări prea mari de la seviciile Gării de Nord. „Nici nu ne-am propus să căutăm aşa ceva, mai ales că nu am văzut nicăieri ceva scris care să se refere la această modalitate de plată”, a spus Andre Rocha, un tânăr brazilian din oraşul Recife, care călătorea cu prietenii săi spre Braşov.

Ce spun responsabilii de la Gara de Nord

Directorul Filialei Bucureşti a CFR-Călători, Teodor Gavriş, a recunoscut că situaţia nu este în regulă, dar a promis că în două săptămâni, lucrurile se vor remedia. Vom instala mai multe pos-uri, la mai multe case, pentru plata cu cardul. Procedura este deja demarată, cu Bac Post, la care CFR are cont deschis”, a declarat directorul Gavriş.

La rândul său, Şefa de Staţie de la Gara de Nord, Simona Jerca, a menţionat că plata cu cardul este un lucru foarte bun şi că ştie că, „în scurt timp se vor monta două bancomate de la care să se poată cumpăra bilete de tren, cu cardul”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite