Biserica preotului divorţat, păzită de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuă protestele enoriaşilor din Vidra, judeţul Ilfov, nemulţumiţi după ce Patriarhia a decis, în urmă cu două săptămâni,  să-l suspende pe preotul din sat, pe motiv că a divorţat. Aproximativ 100 de credincioşi s-au strâns şi azi, încă de la primele ore ale dimineţii, în biserica din Vidra pentru a-l susţine pe fostul paroh Cătălin Dimitri.

În loc de muzică biseriească, enoriaşii au fost întâmpinaţi în Casa Domnului de jandarmi şi de poliţişti, care i-au avertizat că nu au voie să protesteze. Oamenii le-au explicat că nu au de gând să facă scandal, ci vor doar ca preotul să fie reales să le reprezinte parohia. Într-un final, la insistenţele credinioşilor, oamenii legii au părăsit lăcaşul.

Sfătuit să dispară

Într-o declaraţie pentru “Adevărul de Seară”, Cătălin Dimitri susţine că a primit trei telefoane de la feţele bisericeşti de la Patriarhie în care era “sfătuit” să părăsească localitatea, “pentru că aşa e mai bine”. El s-a conformat şi a plecat la părinţii lui din Tulcea.

“Am fost sfătuit să plec din localitate pentru că ceea ce se întâmplă în sat ar fi din vina mea. Eu cer pe cale legală să fiu reales în funcţie!”, a declarat părintele. Preotul Cătălin Dimitri a fost suspendat din funcţie pe motiv că este divorţat. Starea civilă a parohului este aceeeaşi, însă, de mai bine de patru ani, de când soţia sa a intentat divorţ, iar Patriarhia a fost informată încă de pe atunci.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite