Băieţii de la DJ Project, bătuţi în Chitila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gino Manzotti a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele în cap şi în burtă de jandarmii care trebuia să-l păzească la concert.

Momente de groază, sâmbătă seara, pentru cei doi băieţi de la DJ Project. După ce au coborât de pe scena evenimentului "Zilele oraşului Chitila", Gino şi Maxx au fost bătuţi cu bestialitate de opt jandarmi, care au intervenit în urma altercaţiei cu un portar aflat în stare de ebrietate.

S-au dus să cânte şi s-au ales cu capetele sparte! Trupa DJ Project a trăit momente de coşmar, sâmbătă seară, la un concert pe care l-a susţinut la "Zilele oraşului Chitila".

"Păţiţii" au fost cei doi DJ-ei ai formaţiei, Gino şi Maxx, care au mâncat o bătaie soră cu moartea chiar de la jandarmii ce trebuia să le asigure paza şi integritatea corporală. Imediat după ce au terminat de cântat, cei doi băieţi şi-au încărcat aparatura tehnică în maşină şi s-au îndreptat împreună cu alţi membri din staff spre ieşire.

Supriză, însă! Acelaşi portar care le-a dat drumul să intre în spatele scenei, nu a mai vrut în ruptul capului să-i lase să mai iasă.

"Omul era beat mort! Culmea e că i-a lăsat să intre, şi la ieşire nu i-a mai recunoscut. Băieţii s-au dat jos din maşină şi au vrut să deschidă poarta, însă paznicul s-a opus şi a început să-i îmbrâncească. În două secunde, Gino şi portarul se tăvăleau pe jos", ne-a povestit impresarul trupei, Emil Burloi.

Jandarmii, însărcinaţi cu paza artiştilor, au intervenit în forţă, însă nu ca să dezamorseze conflictul, ei tăbărând cu pumnii şi cu picioarele chiar pe unul dintre membrii trupei.

"Mi-au dat mai multe picioare în mâini, în spate, chiar şi în cap. Mi se pare incredibil, pentru că ei sunt cei care trebuie să aibă grijă de noi. Au fost 8, dintre care 2 au mers la ei şi 6 au tăbărât pe mine", spune DJ Gino Manzotti. Acesta din urmă cu este încă hotărât dacă va face sau nu plângere la Poliţie.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite