Asociaţia T.A.T.A.: "Părinţii Mădălinei greşesc atunci când îşi acuză ginerele"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Alianţei T.A.T.A. spun că bunicii materni ai copilului Mădălinei Manole greşesc atunci când îşi acuză ginerele de dispariţia tragică a fiicei lor. "Dacă nu se vor manifesta responsabil şi decent, gestul lor va fi aspru judecat de copil", spun reprezentanţii asociaţiei.

 Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor – T.A.T.A. face apel la mass-media să-i menajeze pe cei care au iubit-o pe regretata artistă.

"În aceste momente de tristeţe extremă cei care au ţinut la omul Madalina Manole pot lansa acuzaţii nefondate pe fondul dezechilibrului şi deznădejdii induse de pierderea ireparabilă suferită, pe care le vor regreta cu siguranţă ulterior, după ce suferinţa se va atenua şi va deveni suportabilă. Este important ca presa să nu amplifice gravitatea unor gesturi care sunt justificate de suferinţă", se arată într-un comunicat al T.A.T.A..

Acuzaţiile fac mai mult rău.

"Este evident că fiecare membru al familiei are în aceste zile mustrări de conştiinţă, culpabilizându-se pentru faptul că nu au vegheat permanent ca Magdalena să nu îşi poată face rău. Acuzaţiile grave şi nemeritate aduse soţului Mădălinei Manole şi ginerelui lor este un gest pe care bunicii bebeluşului orfan de mamă îl pot regreta enorm în viitorul apropiat. Dacă nu se vor manifesta responsabil, echilibrat, decent şi intelept cât mai curând, bocetul lor atat de justificat şi de uman acum va fi aspru judecat nu numai de semenii lor, ci mai ales de propriul nepot în viitor", se mai arată în comunicat.

T.A.T.A. îi îndeamnă pe bunicii materni să nu distrugă punţile afective care îi leagă pe copil şi tată, deoarece, în timp, aceste intervenţii pot constitui un  factor destabilizator pentru dezvoltarea psiho-emoţională a băiatului.

Reprezentanţii asociaţiei mai spun că soţul artistei trebuie ajutat atât de anturaj cât şi de psihologi să treacă cu bine peste cumplita traumă pentru a se putea concentra la creşterea copilului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite