PREMIERĂ: Etnobotanicele fac victime colaterale, o asistentă a fost bătută de un pacient dependent astfel de substanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asistentă de la Spitalul de Psihiatrie Obregia a fost desfigurată de un tânăr care a consumat substanţe etnobotanice. Tânărul a fost adus în stare foarte gravă la spital după ce a făcut exces de noile substanţe, odată cu redeschiderea magazinelor de profil. El era foarte violent şi a lovit-o cu putere pe asistenta care-l îngrijea, rupându-i buza şi lăsând-o fără dinţi.

Nu a trecut nicio săptămână de la redeschiderea magazinelor etnobotanice şi primele victime au şi apărut. Elena Enciu, asistentă medicală la Spitalul de Psihiatrie Obregia, a fost desfigurată de un pacient, Bogdan Alexandru Deheleanu.

Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost adus la spital duminică noapte pentru că devenise foarte violent după ce consumase din noile produse etonobotanice introduse în magazinele de profil în locul celor interzise de Ministerul Sănătăţii.

„Tatăl lui a chemat poliţiştii de proximitate pentru că băiatul nu putea fi stăpânit, era foarte violent. Nici poliţiştii nu l-au putut linişti şi au chemat ambulanţa. Băiatul a trebuit să fie legat ca să poată fi adus la spital", a povestit dr. Rodica Năstase, medic primar psihiatru, şefa secţiei XV, acolo unde a fost internat tânărul.

Asistentă desfigurată de un drogat

„Substanţele noi au efecte mai puternice"

După o noapte grea, în care pacientul a fost cu greu liniştit , investigaţia medicilor a continuat luni dimineaţă. În timp ce medicul îl investiga, adică îi punea mai multe întrebări pentru a afla mai multe detalii despre starea în care se află, pacientul devenea din ce în ce mai agitat şi mai violent. „Ne-am speriat, şi eu şi colegii mei, şi am chemat paza. Până când a venit paznicul, pacientul a ieşit pe hol şi s-a ascuns. Eu am deschis uşa în urma lui pentru că bătea cineva şi m-am trezit cu un pumn puternic în faţă de mi-a dislocat dantura şi mi-a rupt buza", a povestit Elena Enciu. Femeia a leşinat pe loc, iar colegii şi alţi pacienţi l-au imobilizat pe pacientul violent.

„De atunci tremur întruna, nu pot dormi şi mi-e teamă că o să rămân desfigurată. Am rămas acasă pentru că nu pot merge la muncă. Au mai fost cazuri de tineri internaţi pentru că au consumat etnobotanice, dar valul acesta nou este mult mai periculos şi substanţele noi par a fi mai puternice. Cred că celelalte substanţe, cele care au fost interzise, nu erau atât periculoase ca acestea care au apărut acum ", a mai spus asistenta. Este deja al doilea caz în interval de numai o săptămână în care un tânăr ajunde la spital pentru că se comportă ca un schizofren şi este violent din cauză că a consumat produse etnobotanice.

Al doilea caz în interval de trei săptămâni

O doctoriţă de la Spitalul Universitar a fost tăiată pe faţă de un pacient care a devenit extrem de agitat în timpul unui consult, la începutul lunii martie. Cadrele medicale din psihiatrie se declară îngrijorate de faptul că lucrează într-un mediu periculos şi spun că au nevoie de protecţie. „Cred că avem nevoie în primul rând de mai multe cadre medicale, pentru a face faţă numărului din ce în ce mai mare de pacienţi cu probleme psihice", a mai spus dr. Rodica Năstase.


Precizare: Drept la replică

În ediţia de print a acestui reportaj, care a apărut în Adevărul de Seară din data de 24 martie, s-a strecurat o gravă eroare şi anume o declaraţie care nu aparţinea dr. Rodica Năstase. În textul de pe prima pagina doamna doctor apărea într-o poză sub care scria, între ghilimele, că ea este de acord ca poliţiştii, jandarmii sau agenţii de pază să intervină în relaţia dintre medic şi pacient în cazul în care pacientul devine violent, pentru a proteja cadrele medicale.

Acest lucru contravine drepturilor pacientului iar poliţiştii, agenţii de pază sau jandarmii nu au dreptul să intervină sau să asiste la actul medical. Menţionăm că declaraţia nu aparţine doamnei doctor Rodica Năstase ci unei surse care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Este vorba despre o gravă confuzie şi o inversare a declaraţiilor iar redacţia îşi asumă toată vina.

Precizăm, de asemnea, că legea nu a fost încălcată prin simplul fapt că un cadru medical şi-ar dori ca agenţii de pază sau jandarmii să intervină. Mai grav ar fi dacă ei chiar ar interveni, abia atunci s-ar încălca legea. O opinie, chiar şi a unui cadru medical, nu reprezintă, în fapt, încălcarea unei legi.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite