Andrei Roşu a alergat la Maratonul de la Polul Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 33 de ani este singurul român care a participat la Maratonul Polului Nord. El a trecut linia de sosire în aproximativ opt ore de la start şi s-a clasat pe locul 18.

Joia trecută, înainte să înceapă cursa de 42 de kilometri, Andrei Roşu a ezitat. Vântul bătea cu 45 de kilometri la oră, viscolea zăpada şi făcea ca temperatura de -20 de grade Celsius să pară cu 10 grade mai scăzută.

„M-am gândit dacă să încep sau nu cursa“, povesteşte el. Dar din momentul în care s-a dat startul, la 15.00 GMT (18.00 ora României), a pornit în alergare şi nu s-a mai oprit decât pentru a se hidrata. A parcurs de 11 ori circuitul de patru kilometri desenat pe calota glaciară cu ajutorul unor steguleţe portocalii. De multe ori, doar acelea erau tot ce vedea în jurul lui.

Pe unele porţiuni ale circuitului, gheaţa era subţire şi se auzea crăpând sub picioarele alergătorilor. În alte zone, concurenţii se afundau în zăpadă până la genunchi, iar pe ultima parte a circuitului vântul bătea atât de puternic, încât îi obliga să se oprească.

Finiş după 7 ore

Andrei a trecut linia de finiş la şapte ore, 53 de minute şi 58 de secunde de la plecare, timp în care crede că ar putea parcurge lejer distanţa dintre Ploieşti şi Bucureşti în alergare, însă fără zăpadă şi vânt arctic din faţă.

În condiţii normale, spune că ar parcurge distanţa de 42 de kilometri în aproximativ patru ore, însă la pol efortul a fost dublu. Dar şi satisfacţia la finalul cursei a fost pe măsură.

A cântat la tobe 

Deşi îşi propusese să termine în primii cinci din cei 25 de participanţi la Maratonul Polului Nord, Andrei este mulţumit de rezultat, pentru că a învins maratonişti cu experienţă. Printre cei pe care i-a întrecut se numără britanicul Michael Langton, care a alergat 13 maratoane, inclusiv unul pe Everest, şi Delbert Baker, un afro-american ce are 48 de maratoane în palmares. În plus, Andrei şi-a împlinit şi visul de a cânta la tobele pe care le-a adus cu el din România în cel mai nordic punct al globului.

La câteva ore după cursă şi-a împlinit şi o promisiune pe care şi-o făcuse la plecarea din ţară: a băut cele două beri la care visa de la începutul anului, de când a început antrenamentele şi un regim special.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost sentimentul pe care l-ai simţit acolo sus?

M-am simţit exact ca în filmele cu oameni pierduţi în Siberia. Bătea vântul de nu vedeai decât 10 metri în faţă.

Vei mai alerga?

Da. Vreau să alerg câte un marathon pe fiecare continent. M-am înscris deja la cel mai înalt maraton de pe glob, pe muntele Everest. Plănuiesc să particip şi la Maratonul Polului Sud, apoi la unul în Sahara.

Ce-i place

Tânărul se întoarce astăzi în România şi deja simte lipsa Polului Nord. „M-am adaptat la frig mai uşor decât am crezut şi nu voi aştepta prea mult până la următorul maraton“, spune Andrei. Îi place să cânte la tobe şi face jogging din 2001.
 
Ce nu-i place

Nu-i place să stea degeaba. Adoră provocările şi nu se lasă învins de „obstacole“ precum Everestul sau deşertul Sahara. Îi este teamă de zborul cu avionul.

Profil
Născut: 30 iunie 1976, Braşov
Studii: Liceul „Jean Monnet“, Universitatea Politehnica din Bucureşti, 2002
Familie: Are un băieţel de un an, Alex

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite