Bucureşti: 8 trenuri au întârziat peste 700 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cele opt garnituri care au fost blocate din cauza zăpezii, unul dintre ele a ajuns astăzi în Gara de Nord după mai bine de 12 ore. 

Sute de oameni coborau înfriguraţi, azi-dimineaţă, în jurul orei 9.30, din trenul Rapid 686 care a plecat din Constanţa aseară la ora 20.28. Acesta a rămas blocat din cauza zăpezii în apropiere de localitatea Ciulniţa şi a ajuns în Bucureşti cu o întârziere de 730 de minute.

Din cauza frigului pe care l-au îndurat toată noaptea în tren, oamenii nu mai aveau putere nici să protesteze. „Ce să mai zic? Nu mă mai cert cu nimeni, vreau doar să ajung acasă să stau la căldură“, a spus Ioana, o femeie care se întorcea de la Constanţa de la nepoţii ei.

Celelalte două trenuri care au plecat tot aseară din Constanţa, unul la 20.28 şi altul la 23.05, au rămas înzăpezite la Lehliu, având întârzieri de peste 15 ore, dar au pornit şi ele abia astăzi, în jurul orei 11.00. Celelalte cinci trenuri întârziate ajunseseră în Gara de Nord înaintea orei 9.30.

În frig, fără lumină
Cele 12 ore petrecute în trenul înzăpezit au fost un adevărat coşmar. Pentru că nu a fost căldură în garnituri, aceştia au fost nevoiţi să se acopere cu hainele pe care le mai aveau prin bagaje pentru a putea dormi măcar câteva ore. „De ieri de la ora 19.00 sunt în tren. De la ora 23.30 am rămas fără curent şi fără căldură. Am îndurat un frig groaznic, nu am putut să dorm de frig, nu a fost nici curent“, povesteşte Octavian Gheorghe, un tânăr din Constanţa. Acesta venise în Bucureşti pentru a o lua pe prietena lui care este în vacanţă. A exclus varianta de a veni cu maşina pentru că i-a fost frică să nu facă prea multe ore până în Capitală. „Mai bine veneam cu maşina personală, sigur făceam mai puţin şi nici nu mai îngheţam de frig“, spune Octavian.

„A fost un mic deranjament“

Reprezentanţii Căilor Ferate Române susţin însă că această situaţie nu este întâlnită în fiecare an, la prima ninsoare. „Nu se blochează chiar în fiecare an trenurile. S-a rupt catenara din cauza viscolului, iar trenul a a mai avut de unde să primească curent. A fost un mic deranjament, iar până a venit locomotiva cu diesel a durat“, explică Gavrilă Mănăilă, director CFR Infrastructură Bucureşti. Acesta promite însă că circulaţia nu va mai fi afectată zilele următoare, iar reabilitările se vor face în pauzele de circulaţie.



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite