8.000 de euro, un loc de parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcajul suprateran de 1.300 de locuri, de la Lia Manoliu, va costa peste 10 milioane de euro. Bugetul pentru această lucrare a fost aprobat ieri, de consilierii generali.

În expunerea de motive a proiectului aprobat ieri de Consiliul General al Municipiului Bucureşti se arată că această investiţie este esenţială pentru ca stadionul să poată găzdui finala Europa league din anul 2012.

„Parcajul va fi construit pe un teren de 10.800 de metri pătraţi, aflat în perimetrul stadionului şi va avea aria construită la sol de 7.500 de metri pătraţi. Se va desfăşura pe patru nivele, ce vor conţine locuri de parcare, terenuri de sport, alei carosabile, rampe carosabile, scări şi lifturi. Construcţia va fi deschisă, fără încălzire, iar spaţiul terasei va fi folosit pentru parcare în aer liber”, se mai arată în document.

Costurile totale sunt de 37.382.050 lei (echivalentul a 8.713.770 de euro) fără TVA, iar termenul de execuţie este de şase luni.
În şedinţa trecută, consilierii au mai aprobat o investiţie de 92 de milioane de lei pentru a asigura măsuri suplimentare de protecţie a spectatorilor, săli de conferinţe şi o serie de amenajări exterioare, toate impuse de UEFA. Costul total al investiţiei a ajuns la 764 milioane de lei cu TVA.

Stadionul, gata până în mai 2011
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că lucrările la stadionul naţional vor fi gata în luna mai a anului 2011. Până la sfârşitul acestui an va fi terminată construcţia şi vor fi montate toate elementele de arhitectură la stadion, precum şi cablurile pentru instalarea cupolei. În perioada de iarnă se va continua cu finisajele interioare, iar la sfârşitul acesteia vor fi montate gazonul şi cupola.

Suplimentări de fonduri
Consilierii municipali au mai aprobat ieri rectificarea bugetară pe acest an. Potrivit acesteia, RADET a primit 15 milioane de lei. Suma reprezintă valoarea subvenţiei la căldură şi o tranşă din datoria istorică a RADET către ELCEN.

RATB a primit 15 milioane de lei, iar pentru salubrizarea sectorului 5, singurul care nu deţine un contract cu o firmă specializată, au fost aprobate cinci milioane de lei.

De asemenea, consilierii au mai aprobat alocarea a 38 de milioane de euro pentru exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării „lărgire Şoseaua Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca şi Şoseaua Petricani”.





București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite