Stiri din Bucuresti

The Mirror: „Bucureştiul este pur şi simplu monumental“

27 decembrie 2009, 09:16 |  Autor: Iulian Ioncea | 

Cuvinte cheie: bucuresti, capitala, romania, anglia, the mirror,

Mirror acordă un spaţiu generos în ziar despre cum arată Bucureştiul

Mirror acordă un spaţiu generos în ziar despre cum arată Bucureştiul

 

Jurnalistul Nigel Thompson, de la tabloidul britanic „The Mirror“, consideră că aerul haotic al Capitalei poate fi chiar plăcut. „Casa Poporului, ca monument al egoului unui singur om, este o clădire monumentală, chiar dacă circumstanţele creaţiei sale sunt extrem de îngrozitoare“, scrie britanicul în articolul său publicat ieri, în „The Mirror“.

„Acum, după 20 de ani de la Revoluţia Română, schimbarea este evidentă“, spune Nigel Thompson. Potrivit acestuia, pe drumul de la aeroport până în oraş poţi vedea reprezenanţe Ferrari sau Jaguar, iar oraşul este plin de hoteluri de cinci stele, de cluburi de noapte, magazine de firmă şi mall-uri. În acest oraş, toată lumea este foarte optimistă.

„Ţiganii cerşetori şi câinii vagabonzi împânzesc Capitala, iar traficul este îngrozitor şi rişti să fi călcat de maşini la tot pasul“, a remarcat Nigel.

De asemenea, oraşul are şi foarte multe autobuze şi troleibuze, dar acestea sunt mereu aglomerate, probabil şi din cauză că biletele sunt ieftine. În oraş este destul praf, traficul sufocat, iar trotuarele inegale, dând o senzaţie de haos.

Dacă vă place Budapesta, vizitaţi şi Bucureştiul

Jurnalistul vorbeşte în materialul său şi despre istoria oraşului, remarcând că aici sunt foarte multe clădiri frumoase construite în secolul al 19-lea, când arhitecţii români studiau în Franţa şi se întorceau în ţară cu numeroase idei. Datorită acestui lucru, oraşul era cunoscut sub numele de „Micul Paris“. „Localnicii sunt prietenoşi, iar dacă te uiţi pierdut, ei se opresc pentru a te ajuta“, adaugă Nigel Thompson.

Catedrala Patriarhală, construită în secolul al 17-lea, se află pe un deal de pe care se vede ciudata şi atractiva Piaţa Unirii. În Catedrală se află moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, protectorul Bucureştiului. Jurnalistul britanic a remarcat şi faptul că oraşul are foarte multe muzee excepţionale, cum ar fi Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Satului. Acesta din urmă este unul dintre cele mai mari şi mai vechi muzee în aer liber din lume, şi se află pe malul unui lac.

Trafic sufocant

Thompson nu se sfieşte să ironizeze traficul bucureştean: „Dacă doriţi divertisment gratis, trebuie doar să staţi şi să priviţi traficul din Bucureşti. Este ca şi cum competiţia Indianapolis 500 ar avea loc pe strada Piccadilly Circus din Londra. Traversarea unei străzi reprezintă o emoţie aparte. Pentru a traversa Bulevardul Unirii a trebuit să traversez nouă benzi, înainte ca semaforul să devină roşu“.

Capitala României este plină de taxiuri galbene, iar tarifele acestora sunt foarte mici. Pentru a te deplasa de la aeroport în oraş există o singură firmă de taxi. „Ţinând cont de traficul din Capitală, să nu te gândeşti niciun minut la închirierea unei maşini“, a concluzionat jurnalistul britanic.

În încheierea materialului său, Thompson laudă mâncarea românească tradiţională, recomandând-o ca fiind foarte bună şi cu porţii destul de mari. „Fasolea cu cârnaţi şi carnea tocată picantă învelită în foi de varză (sarmale) au fost bune“, a spus Nigel.

Pentru a citi articolul integral, click AICI

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole